DNA și Parchetul Vrancea au înregistrat două dosare ce îl vizau pe Angel Tîlvăr (membru PSD), actualul ministru al Apărării, Dosarele au fost fundamentate pe baza unei plângeri făcute de un fost angajat al Muzeului Vrancei. Acesta a susținut că timp de aproximativ trei ani Tîlvăr, fiind atunci senator de Vrancea, s-a folosit de sprijinul logistic și uman al Muzeului Vrancei pentru a-și redacta teza de doctorat.
Fostul angajat a susținut că un coleg din Muzeu i-ar fi făcut documentarea lui Angel Tîlvăr la Arhivele Naționale, iar o colegă i-ar fi redactat teza senatorului, la ordinul fostului director de instituție, Horia Dumitrescu.
Tîlvăr a respins acuzațiile, declarând procurorilor că ,,nu am folosit și nu am solicitat nici unui angajat al Muzeului Vrancei să mă ajute la redactarea lucrării”, conform documentelor analizate de G4Media.
Angel Tîlvăr a fost numit ministru al Apărării la propunerea PSD, după demisia lui Vasile Dîncu. El este fost deputat și senator PSD, dar înainte de PSD a fost membru APR și PD.
Teza de doctorat a lui Tîlvăr se intitulează “România – Isreal, relații în perioada comunistă”.
De asemenea, cel care l-a denunțat pe Tîlvăr susține că nu a fost audiat vreodată de procurorii Parchetului Vrancea, ci doar de cei ai DNA. În replică, Parchetul Vrancea spune că, în 2018, când a fost înregistrată plângerea, după anchetă s-a constatat că faptele incriminate nu există, cauza a fost demontată și ambele parchete au clasat dosarul.
Cum a fost structurată sesizarea la Parchetul Vrancea?
,,Faptele sesizate au privit activitatea din perioada 1990-2016 a persoanelor cu funcţii de conducere sau de execuție din cadrul Muzeului Vrancei, instituţie publică aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Vrancea și metodologic în subordinea Ministerului Culturii, care din punctul de vedere al denunţătorului ar fi fost decontate ilegal din bugetul instituţiei. Astfel, bugetul Muzeului Vrancei ar fi fost prejudiciat, în special prin tipărirea unor lucrări, monografii, cărți ș.a, cu caracter ştiinţific, care ulterior ar fi fost repartizate abuziv către unități școlare sau alte entități, prin folosirea bunurilor mobile şi a logisticii în scopuri personale, prin organizarea unor manifestări cultural ştiinţifice sau concursuri de ocupare a posturilor vacante, în afara cadrului legal, prin acordarea de drepturi salariale sau de altă natură angajaţilor în mod preferențial, etc. De asemenea, denunţătorul acestor fapte, fost contabil şef al Muzeului Vrancei, în perioada 1996-2010, a mai sesizat faptul că, anterior anului 2013, personalul angajat al instituţiei, din dispoziția conducătorului, cu resursele logistice ale muzeului şi în timpul programului de lucru, au redactat lucrarea de doctorat a unui senator, ales în Parlamentul României din circumscripţia judeţului Vrancea. După înregistrarea dosarului penal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, respectiv procurorul desemnat să efectueze ancheta în cauză, a dispus începerea urmăririi penale „in rem”, iar după administrarea probatoriilor, având în vedere şi materialul înaintat de către DNA – Serviciul Teritorial Galaţi, prin ordonanţa din 30.04.2020 a dispus o soluție de clasare pentru toate faptele sesizate, apreciindu-se că este incident un caz care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale prev. de art. 16 din Codul de procedură penală, întrucât acestea nu s-au confirmat.”
Sesizarea precizează că toate persoanele implicate au fost auditate pentru a stabili veridicitatea faptelor.
,,Toate persoanele reclamate inclusiv denunţătorul au fost audiate în calitate de martor. Totodată şi persoana care a deținut calitatea de senator a fost audiată în calitate de martor, de către lucrătorii din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Vrancea, la sediul acestei unități, conform delegărilor dispuse de procurorul de caz. Important de precizat este faptul că în situaţia în care s-ar fi confirmat redactarea de către personalul angajat al Muzeului Vrancei, cu resursele logistice ale muzeului, respectiv în timpul programului de lucru al personalului angajat a lucrării de doctorat a persoanei ce avea calitatea de senator, răspunderea pentru prejudiciul cauzat instituției ar fi putut fi de natură contravenţională conform Legii nr. 500/2002, privind finanţele publice, însă termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale s-a împlinit înainte ca denunţătorul din cauză să sesizeze organele de urmărire penală”, transmite prim procurorul Parchetului Vrancea, Paul Mihăilă, conform g4media.ro.
Răspunsul DNA
,,Pe rolul DNA – Serviciul teritorial Galați a fost în lucru un dosar penal ce avea ca obiect sesizarea persoanei la care faceți referire în cerere și în care erau reclamate presupuse fapte de corupție și asimilate celor de corupție, comise de angajați ai unei instituții publice de pe raza municipiului Focșani.
În cauza respectivă cercetările s-au desfășurat doar cu privire la faptă (in rem), prin urmare nicio persoană nu a avut calitatea de suspect sau inculpat.
La data de 19 martie 2018, procurorii anticorupție au dispus soluția clasării conform art. 16 alin. 1 lit. a („fapta nu există”) din Codul de Procedură Penală.
De asemenea, la aceeași dată a fost dispusă declinarea competenţei de soluţionare a cauzei disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, cu privire la săvârșirea unor presupuse infracțiuni care nu sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție”, conform sursei menționate mai sus.