Infofinanciar > Info > Căldura revine la final de septembrie. Tot mai puține precipitații în țară
Info

Căldura revine la final de septembrie. Tot mai puține precipitații în țară

Prognoza meteo pentru data de 2 aprilie. vremea
Sursa foto: Arhiva companiei

Meteorologii au emis prognoza corespunzătoare ultimii săptămâni din luna septembrie. Vremea va fi caldă și va fi urmată de instabilitate atmosferică.

Luni, în toată țara, vremea va fi una frumoasă și se va încălzi ușor. Cerul va fi unul predominat senin, cu vânt slab spre moderat. Vor fi posibile intensificări în anumite regiuni în zonele precum sudul Banatului și pe crestele Carpaților Meridionali. Vitezele se vor situa în general pe la 50 – 60 km/h.

Maximele se vor încadra între 23 și 29 de grade, cu minime cuprinse între între 3 grade în estul Transilvaniei și 17 grade pe litoral și în Dealurile de Vest. În Capitală, vremea va fi frumoasă și se va încălzi treptat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab spre moderat. Maximele vor fi de 27 – 28 de grade, cu minime de 10 – 13 grade.

Prognoza pentru ziua de marți

Prognoza de marți indică faptul că vremea va fi un pic mai caldă decât în mod normal în acest interval. Însă, situația va deveni instabilă în regiunile vestice. Cerul va fi variabil cu unele înnorări accentuate, averse și descărcări electrice.

Evenimentele se vor manifesta cu precădere după orele amiezii în Maramureș, Banat, Crișana și pe arii restrânse în Transilvania și Oltenia. Izolat cantitățile de apă vor depăși și 15 – 25 l/mp cu condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări în regiunile vestice și la munte. Temperaturile maxime se vor situa undeva între 23 și 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud. Minimele vor fi în jurul pragului de 4 grade în estul Transilvaniei și 18 grade pe litoral.

În București, vremea va fi frumoasă și caldă. Cerul va fi unul variabil, predominant senin în cea mai mare parte a zilei. Vântul va sufla slab până la moderat. Maxima va fi în jur 28 de grade, iar minimele vor fi de 10 – 13 grade.

Vremea miercuri

Miercuri, în mod treptat, vremea va fi tot mai instabilă în majoritatea regiunilor. Cerul va avea înnorări accentuate și vor fi averse cu caracter torențial. Astfel, vor fi descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, la munte, în Banat, Oltenia, Transilvania, Maramureș, local în Crișana, Muntenia și Moldova.

În zone izolate, cantitățile de apă vor fi însemnate și se va semnala grindină. Maximele vor fi în scădere față de intervalul anterior în vest și se vor situa între 21 și 30 de grade. Minimele vor fi cuprinse între 8 și 18 grade.
În Capitală, vremea rămâne tot mai caldă. Cerul deși variabil, se va remarca prin înnorări ocazionale abia noaptea. Tot atunci, crește și probabilitatea de ploaie. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 28-29 de grade. Minima se va situa între 12 și 14 grade.

Cum va fi joi

În ziua de joi, vremea se va încălzi mai mult decât normele caracteristice perioadei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări pe timp de zi la munte și în regiunile extracarpatice. Tot în zonele respective, va și ploua slab.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în regiunile vestice și zonele montane înalte. Maximele se vor situa între 23 și 29 de grade, iar minimele între 8 și 18 grade.

La București, vremea frumoasă va persista. Temperaturile vor fi peste cele specifice intervalului. Cerul va fi majoritar variabil, însă va fi mai senin în a doua parte a zilei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 27 – 28 de grade, iar cea minimă de 12 – 14 grade, conform stiripesurse.