Infofinanciar > Info > Camera Deputaților reduce personalul. Șapte milioane de euro se vor economisi prin concedieri
Info

Camera Deputaților reduce personalul. Șapte milioane de euro se vor economisi prin concedieri

Camera Deputaților reduce personalul. Șapte milioane de euro se vor economisi prin concedieri
Sursa foto: Arhiva companiei

Conducerea Camerei Deputaților a transmis că va desființa 240 de posturi. În acest sens, angajații nervoși amenință cu procese în instanță. O mare parte dintre posturi, 71 mai exact, sunt din departamentul legislativ. Însă, vor fi concedieri și în alte direcții și birouri.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban a precizat economiile vor fi 7 milioane de euro după aceste restructurări.

La nivelul Parlamentului, dacă se adaugă și Senatul, peste 400 de posturi ar urma să dispară. Marţi, ministrul de Finanţe Tanczos Barna declara că prin legea bugetului se vor realiza reduceri de cheltuieli din mai multe instituții publice.

Spre exemplu, Administraţia Prezidenţială, ar urma să aibă un buget redus cu 10%, Senatul, un buget mai mic cu 5% şi Camera Deputaţilor, cu 9%, relatează Observator.ro