Acum este ușor de omis că președintele turc Recep Tayyip Erdogan a fost cândva aclamat ca un model de „democrat musulman”, care ar putea servi drept exemplu pentru întreaga lume islamică. La începutul anilor 2000, existau mari speranțe în legătură cu carismaticul și slăbuțul fost atacant de fotbal, care a primit un singur cartonaș roșu în cariera sa de jucător.
Bărbatul din cartierul Kasımpașa, din clasa muncitoare a Istanbulului, promitea ceva nou: în sfârșit, exista un maestru-jucător, care putea echilibra islamismul, democrația parlamentară, bunăstarea progresistă, aderarea la NATO și reformele orientate spre UE.
Turcia și alegerile prezidențiale din 14 mai
Acel optimism pare a fi o lume îndepărtată acum, în timp ce Turcia se îndreaptă spre alegerile cruciale din 14 mai, marcate de dezbateri cu privire la centralizarea puterilor sub conducerea unui lider din ce în ce mai autoritar și divizator supranumit căpitan.
Opozanți proeminenți sunt în închisoare, mass-media și sistemul judiciar sunt în mare parte sub puterea lui Erdogan, iar puștiul din Kasımpașa conduce acum 85 de milioane de oameni dintr-un complex prezidențial monumental de 1.150 de camere pe care l-a construit, denumit în mod obișnuit Saray, care înseamnă palat.
Nu este de mirare, așadar, că opoziția își concentrează campania pe desființarea „regimului unui singur om”. Blocul de opoziție format din șase partide promite să dea cu târnăcopul în sistemul prezidențial atotputernic pe care Erdogan l-a introdus în 2017 și să treacă la un nou tip de democrație parlamentară pluralistă.
Kemal Kılıçdaroğlu, liderul opoziției care îl provoacă pe Erdogan pentru funcția supremă, descrie restaurarea democrației turcești ca fiind „primul pilon” al cursei electorale. „Într-o manieră care își contrazice propria istorie… puterea legislativă a veteranului nostru parlament a fost consemnată în ghearele regimului unui singur om”, a declarat Kılıçdaroğlu, un fost birocrat, într-un discurs din 23 aprilie, în care a comemorat înființarea parlamentului.
Costul ridicat al vieții, principala temă de campanie
Criza brutală a costului vieții din Turcia este câmpul de luptă electoral nr. 1. Kılıçdaroğlu a atins un punct sensibil atunci când, cu ceapa în mână, a lansat un avertisment din bucătăria sa modestă, nu Saray pentru domnul Kemal, că prețul unui kilogram de ceapă va urca la 100 de lire (4,67 euro) de la 30 de lire în prezent, dacă președintele rămâne la putere.
„În această țară, nu există nicio problemă cu ceapa, cartofii sau castraveții”. Dar majoritatea turcilor știu că aritmetica lui Kılıçdaroğlu nu este aberantă, la urma urmei, el este contabil de formație. Inflația anuală a atins un nivel record de 85,5 % în octombrie anul trecut și a rulat la puțin peste 50 % în martie. Lira turcească s-a scufundat la 19,4 pentru un dolar, de la aproximativ 6 pentru un dolar la începutul anului 2020.
În contrast cu aceste probleme, principala idee a manifestului opoziției pentru a schimba puterea de la președinție sună legalist. Există prevederi pentru a pune capăt puterii efective de veto a președintelui, pentru a asigura o președinție nepartizană și pentru a impune o limită de un singur mandat. Parlamentul va fi consolidat prin măsuri care variază de la un prag mai mic pentru ca un partid să intre în adunare la o mai mare utilizare a experților independenți în comisii.
Reforme importante, cu siguranță, dar vor avea ele ecou în rândul alegătorilor? Ar putea foarte bine să o facă. İlke Toygür, profesor la Universitatea Carlos III din Madrid, a observat că, deși reformele constituționale ar putea să nu fie „conversația de zi cu zi”, marile teme ale domniei unui singur om și atașamentul istoric al Turciei față de parlament au rezonat.
Kılıçdaroğlu, un posibil câștigător în fața lui Erdogan
Domnia unui singur om, de exemplu, este în mare măsură legată de proasta gestionare a economiei și de creșterea prețurilor, a remarcat ea. Erdogan a fost criticat pentru că a turnat combustibil pe focul inflaționist, pledând pentru reducerea ratelor dobânzilor, o poziție descrisă eufemistic ca fiind „neortodoxă”.
„Dacă legați totul unul de altul și legați guvernarea unui singur om de criza costului vieții, de criza democrației și de toate problemele din politica externă, atunci definiți acest sistem și oferiți o alternativă”, a spus ea.
Toygür a subliniat, de asemenea, că parlamentul a jucat un rol crucial în crearea republicii turce independente a lui Mustafa Kemal Atatürk, în urmă cu un secol, și că acest lucru încă mai contează. „Parlamentul are o valoare simbolică foarte puternică în Turcia”, a precizat Togyur, adăugând că alegătorii au apreciat echipele în procesul de luare a deciziilor, lucru pe care Kılıçdaroğlu îl pune în valoare.
În contrast puternic cu imaginea lui Recep Erdogan ca și căpitan singur și atotputernic, Kılıçdaroğlu se prezintă ca fiind un constructor de consens, gata să apeleze la un grup larg de talente. Mai mult, Kılıçdaroğlu a împins această viziune despre el însuși ca lider incluziv la un nou nivel dramatic, declarându-se public ca fiind un Alevi, un membru al principalei minorități religioase din Turcia care a suferit mult timp de discriminare.
Declarația sa pe Twitter privind identitatea sa, în care a făcut apel la tinerii turci să dezrădăcineze „sistemul de divizare” al țării, a devenit virală. Este o manevră riscantă împotriva unui președinte populist din curentul majoritar sunnit, dar mesajul este clar: Kılıçdaroğlu se prezintă ca fiind antidotul pluralist la politica polarizatoare a lui Erdoğan. Umilul în vârstă de 74 de ani ar putea fi un pic plictisitor după causticul lider actual, dar pariul opoziției este că de asta are nevoie Turcia.
Putere pentru președinte
Cei mai mulți observatori care privesc în urmă pentru a identifica un punct de cotitură în care Erdogan a decis să centralizeze puterea în jurul său selectează protestele din parcul Gezi din 2013, când un grup de demonstranți neobișnuit de divers din punct de vedere social a încercat să oprească demolarea unui spațiu verde din Istanbul pentru un centru comercial.
Protestele, în cele din urmă zdrobite cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă – s-au transformat într-un vuiet național împotriva clientelismului și a stilului de om puternic al lui Erdogan. Demir Murat Seyrek, profesor adjunct la Școala de Guvernanță din Bruxelles, a declarat că a fost pentru prima dată când Erdogan a simțit că „amenințarea era împotriva lui” și nu împotriva partidului de guvernământ AK.
Picătura care a umplut paharul a fost o tentativă de lovitură de stat în 2016 ,ale cărei fapte rămân opace, care l-a împins pe Erdogan să organizeze un referendum în aprilie 2017 privind trecerea la un sistem prezidențial. El a câștigat cu o marjă foarte mică (51,4 %), iar opoziția încă contestă rezultatul, nu în ultimul rând pentru că votul a avut loc în timpul stării de urgență de după lovitura de stat.
Seyrek a remarcat ironia faptului că sistemul prezidențial a avut, de asemenea, dezavantaje pentru Erdogan, mai ales că acesta are nevoie de 50 la sută din voturi (+1) pentru a rămâne în funcție. Dezertat acum de marii maeștri de la începuturile partidului său AK, fostul președinte Abdullah Gül și fostul prim-ministru Ahmet Davutoğlu s-au întors împotriva sa, el trebuie acum să găsească parteneri din ce în ce mai extremiști pentru coaliția sa pentru a completa cifrele. „De fiecare dată, el câștigă prin pierderea puterii politice în favoarea altor partide. Câștigă împărțind puterea cu tot mai mulți oameni”, a remarcat Seyrek.
Erdogan ripostează dur la acuzațiile potrivit cărora el subminează democrația turcă
Așa cum face de ani de zile, liderul turc întoarce foaia și se prezintă ca fiind vocea majorității, subliniind corectitudinea islamică și valorile familiei, în timp ce spune că adversarii săi sunt la cheremul teroriștilor, al Occidentului imperialist, al unor organizații obscure de înaltă finanță internațională și al organizațiilor LGBTQ+. Partidele principale rivale sunt respinse ca fiind fasciste și perverse, iar el prezice că alegătorii săi vor „sparge” urnele de vot cu valul lor de susținere la 14 mai.
Într-un episod tipic pentru instinctele combative ale lui Recep Tayyip acesta a simțit miros de sânge atunci când Kılıçdaroğlu a fost fotografiat călcând pe un covor de rugăciune în pantofi la sfârșitul lunii martie. Deși rivalul său și-a cerut scuze pentru acest accident involuntar, președintele a stârnit o mulțime care l-a huiduit, acuzându-l pe Kılıçdaroğlu că primește instrucțiuni de la Fethullah Gülen, predicatorul cu sediul în SUA și fost aliat al partidului AK, pe care președintele turc îl acuză acum de incitare la lovitura de stat eșuată din 2016.
Strângând el însuși un covor de rugăciune, a intonat prin microfon: „Acest covor de rugăciune nu este pentru a sta pe el cu pantofii. Cu voia lui Dumnezeu, vom putea să facem rugăciunea de mulțumire pe acest covor de rugăciune pe 15 mai”, a declarat Recep Erdogan.
Politicienii din opoziție știu foarte bine că pot fi ușor catalogați drept voci reacționare ale unei elite vechi. De aceea, ei sunt atenți să nu descrie revizuirea constituțională propusă de ei pentru președinție ca fiind o întoarcere în timp la niște zile de glorie fictive, ci mai degrabă ca fiind crearea a ceva nou: ceea ce manifestul opoziției numește „o democrație cu adevărat pluralistă” care „nu a mai fost posibilă” până acum.
Liberă, dar nu corectă?
Având în vedere temerile legate de derapajul lui spre autoritarism, speculațiile sunt intense cu privire la cât de corecte vor fi alegerile și dacă liderul de la Ankara le poate truca. Într-adevăr, ministrul de interne Süleyman Soylu nu a făcut decât să alimenteze îngrijorările că guvernul ar putea lua măsuri drastice împotriva procesului democratic, descriind ziua de 14 mai ca fiind o tentativă de „lovitură de stat politică” din partea Occidentului, cuvinte care nu trebuie luate cu ușurință, având în vedere istoria de lovituri de stat a Turciei.
Având la dispoziție toate resursele statului și o presă flexibilă, președintele poate, cu siguranță, să exercite o influență disproporționată. Doar în ultimele zile, de exemplu, a reușit să ofere gaz gratuit din Marea Neagră ca beneficiu preelectoral.
Dar Seyrek, de la Școala de Guvernanță din Bruxelles, a subliniat că votul în Turcia nu ar trebui niciodată comparat cu cel din Rusia sau Belarus. El a susținut că votul din fiecare secție de votare va fi monitorizat îndeaproape de toate partidele politice și de alți observatori civili. „Încă simt că în Turcia, ceea ce poți face împotriva rezultatului alegerilor este destul de limitat”, a spus el.
Consensul este că Recep Erdogan nu va putea repara rezultatul în cazul unei înfrângeri semnificative. Pericolul mai mare, așa cum au remarcat mai mulți analiști, este că el ar putea încerca o stratagemă de mare risc în cazul unui rezultat strâns, cerând o renumărare a voturilor sau declanșând starea de urgență în cazul unui „incident” diversionist. Acest lucru nu ar face însă decât să inflameze politica febrilă a țării, exact când Ankara are nevoie de stabilitate pentru a atrage investitori străini și a resuscita economia.
Ideea mai suprarealistă, dar nu una neverosimilă acum, este că Recep Erdogan ar putea considera tactic că este momentul potrivit pentru a conduce opoziția și a ataca noul guvern al lui Kılıçdaroğlu. Noul președinte ar fi extrem de vulnerabil la retorica vitriolantă a lui Erdoğan, în timp ce încearcă să mențină împreună o coaliție falițioasă în condițiile unei crize economice.
În mod paradoxal, însă, Seyrek a remarcat că membrii partidului AK din opoziție ar putea chiar să susțină reformele pentru a zdruncina președinția și a asigura libertatea presei, deoarece acest lucru ar fi în interesul lor. Acest lucru s-ar putea dovedi important, deoarece schimbarea constituțională ar avea nevoie de o majoritate parlamentară puternică.
