Infofinanciar > Info > Canalul Bâstroe a fost adâncit cu 7 metri de către ucraineni. Autoritățile române trebuie să stabilească cum va fi afectata Delta
Info

Canalul Bâstroe a fost adâncit cu 7 metri de către ucraineni. Autoritățile române trebuie să stabilească cum va fi afectata Delta

Canalul Bâstroe, sursă foto Adevărul
Sursă foto: Adevărul

Ucraina a realizat dragaje de adâncire pentru a se ajunge la șapte metri, astfel încât navele de mare tonaj să poată treacă prin Canalul Bâstroe. Potrivit unor surse oficiale, adâncimea de 7 metri se regăsește doar la trecerea de la Chilia și în fața portului Izamil, însă până în acest moment autoritățile nu au comunicat nici până în acest moment rezultatele măsurilor făcute luna trecută în partea ucraineană a canalului. 

„Inițial, canalul Bâstroe avea o adâncime de maximum 4 metri, ceea ce nu permitea navigația navelor fluviomaritime de mare capacitate. După lucrările de dragaj, Canalul Bâstroe a fost adâncit la 7 metri. Acestea sunt rezultatele măsurătorilor”, au declarat, surse din cadrul ministerului condus de Sorin Grindeanu, din partea Partidului Social Democrat. 

Ministerul mediului trebuie să interpreteze rezultatele 

Scandalul cu privire la Canalul Bâstroe a fost reaprins în momentul în care Sorin Grindeanu, membru al PSD și ministrul Transporturilor, a cerut Ministerului Mediului și celui de Externe să intervină în ceea ce privește lucrările realizate în partea ucraineană a canalului.  

Lucrările de dragaj în adâncime au fost necesare deoarece pot afecta biodiversitate din Delta Dunării, și trebuie analizat exact în ce proporție ar fi afectată. 

După aceste discuții inițiate de Grindeanu, au urmat un șir de declarații contradictorii, din ambele părți implicate. Astfel, atât oficialii ucraineni dar și români s-au contrazis de nenumărate ori, până în momentul în care Ucraina a acceptat să se facă investigațiile, însă cu o navă a lor. 

România a acceptat condițiile impuse de Ucraina 

La finalul analizei, Ucraina a transmis că a realizat lucrări de adâncire a Canalului Bâstroe, astfel încât adâncimea să crească de la 3,9 metri la 6,5 metri. Datele oficiale arată însă că adâncimile naturale ale acestui canal ajung până la 14 metri.  

Pe data de 9 mai, ministrul mediului al României, Tanczos Barna din cadrul partidului UDMR, a declarat că specialiștii care se ocupă de analiza în hidrologie vor avea rezultatele finale în maximum 10-14 zile. 

Sorin Grindeanu a fost acuzat ulterior pentru că „face jocul Rusiei, alimentând tensiuni cu Ucraina”, parlamentarul PSD a declarat că „asta este o prostie cu propaganda rusă, am văzut că se tot duce cu putiniştii. Sunt două lucruri separate şi eu cred că am dovedit şi eu şi Ministerul Transporturilor, şi România în acest an că suntem total de partea de Ucrainei. (…) Ce ar fi trebuit să fac? Trebuia să mint că nu am văzut?”, potrivit B1TV.

O reacție mai dură a sosit din partea liderului PSD, Marcel Ciolacu. Acesta a acuzat Ucraina că minte și manipulează populația globală. „România nu permite sub nicio formă distrugerea #Deltei Dunării! Lucrările de pe Canalul #Bâstroe trebuie să înceteze ACUM! Statul și poporul român au fost solidari și au ajutat, la greu, Ucraina. Poporul român însă nu acceptă să rămână fără această minune a naturii care este Delta Dunării! Vreau să fiu foarte clar: minciunile, manipulările și minimalizarea problemei trebuie să înceteze!”, a scris el într-o postare pe Facebook.