Infofinanciar > Lumea la zi > Cancelarul german nu vrea să organizeze alegeri anticipate. Chiar dacă a suferit o înfrângere la alegerile europene
Lumea la zi

Cancelarul german nu vrea să organizeze alegeri anticipate. Chiar dacă a suferit o înfrângere la alegerile europene

Olaf scholz, Germania
Sursa foto: Arhiva companiei

Cancelarul german, Olaf Scholz, nu se gândește la opțiunea de a convoca alegerile legislative anticipate. Chiar partidele sale de coaliție au fost înfrânte la alegerile europene.

Partidele care alcătuiesc guvernul federal german, și anume social-democraţii cancelarului Scholz, liberalii ministrului de finanţe Christian Lindner şi Verzii titularei Externelor, Annalena Baerbock au pierdut la alegerile europarlamentare. La un loc, cele trei au adunat mai puțin de o treime din voturi.

„Coaliţia perdanţilor”, denumită astfel de cotidianul Süddeutsche Zeitung, a avut cele mai slabe rezultate din partea estică a Germaniei.

La polul opus, alegerile europene au fost câștigate de conservatorii din Uniunea Creştin-Democrată – Uniunea Creştin-Socială. Ei au primit 30% din voturi.

Însă, ideea unor alegeri anticipate nu a fost luată în considerare de cancelar în „niciun moment, nicio secundă”, potrivit purtătorului sau de cuvânt. „Data alegerilor la termen este stabilită pentru toamna anului 2025. Este ceea ce avem în plan să facem”, a adăugat acesta, potrivit Agerpres.ro