Infofinanciar > Info > Când ajung alocațiile copiilor? Aceste venituri au șansa să crească în perioada următoare
Info

Când ajung alocațiile copiilor? Aceste venituri au șansa să crească în perioada următoare

bani alocatie dcnews.ro
sursă foto: dcnews.ro

În fiecare lună, există o dată fixă la care banii de alocație ajung în posesia familiilor, dar, bineînțeles, au mai existat și dăți când acestea au fost trimise cu o mică întârziere. În țara noastră, acest venit este primit de copii până la împlinirea vârstei de 18 ani sau până șa terminarea studiilor liceale, chiar dacă au deja vârsta majoratului.

De un astfel de beneficiu se bucură și elevii studiilor profesionale, căci și aceștia primesc banii de alocație după ce au făcut 18 ani. Legea din România prevede ca acest venit are drept titular copilul, însă de cele mai multe ori acesta ajunge în portofelul unui părinte sau al titularului legal.

„Suma se plătește persoanei, asistentului maternal, reprezentantului familiei, al organismului privat acreditat care a luat în plasament copilul sau tutorelui și este destinată asigurării de hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/ manuale, jucării, sprijin pentru integrare socială, transport, condiții adecvate de locuit și pentru a acoperi cheltuieli de întreținere – încălzire, apă caldă, energie electrică”, se arată în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Cum se pot încasa banii de alocație

Românii au în această situație două posibilități. Fie aleg să primească banii de alocație prin intermediul unui poștaș, fie decid ca această sumă să fie virată într-un cont bancar. În ceea ce privește data fixă în care s-au primit acești bani, în legislația din România nu este reglementată o zi exactă când cetățenii primesc acești bani.

Însă, chiar și așa, s-a putut observa, la nivelul ultimilor doi ani, că în fiecare lună, alocația intra pe cont sau ajungea la poștă în ziua de 8 a lunii. În cazul în care această dată se nimerea a fi în timpul weekend-ului, alocația ajungea fie în ziua de vineri, fie luni.

La sediile Poștei Române din țară, alocația ajunge tot în ziua de 8 a lunii, însă la domiciliul familiei, aceasta poate întârzia, în funcție de volumul de muncă al angajaților

Cât este alocația copiilor în 2023

În ultimii ani, acest venit a fost unul care a tot crescut, iar acum, în 2023, acesta este împărțit pe anumite categorii, iar valoarea diferă, informează b1tv.ro:

  •         Suma de 600 lei lunar pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  •         Suma de 243 lei lunar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani;
  •         Suma de 600 lei lunar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Chiar și așa, recent, ministrul Muncii, Marius-Constantin Budăi a anunțat că se pregătește un proiect de lege pentru majorarea acestei categorii de venituri. „Vor creste alocațiile copiilor. Va fi o creștere un pic mai mare. Va crește de la 243 la 274 de lei (RON) și de la 600 de lei la 676 de lei (RON)”, a declarat ministrul.

În ceea ce privește actele necesare pentru un părinte ce dorește să-și înscrie copilul nou-născut în sistemul de alocații, acestea sunt următoarele:

  •         Certificat de naștere românesc al copilului minor;
  •         Certificat de căsătorie românesc sau declarație notarială;
  •         Certificatele de cetățenie ale ambilor părinți;
  •         Declarație privind domiciliul copilului din partea solicitantului;
  •         Buletin de identitate românesc al părintelui care solicită alocații;
  •         Buletin de identitate moldovenesc sau românesc al celuilalt părinte;
  •         Extras de pe contul bancar.