Infofinanciar > Info > Când intră pensia pe card? Ce dată este așteptată de seniori
Info

Când intră pensia pe card? Ce dată este așteptată de seniori

Când intră pensia pe card? Ce dată este așteptată de seniori
Sursa foto Arhiva companiei

Primele zile din noiembrie sunt așteptată de seniorii din România. În mod normal, începând cu data de 1 noiembrie, ei primesc pensia. În această lună pot avea loc câteva întârzieri însă. Ziua de 1 noiembrie a picat vineri, iar zilele de 2 și 3 au picat în weekend.

Astfel, unii pensionari vor primi pensia după data de 4 noiembrie.

Când intră pensia pe card?

Nicio problemă cu astfel de întârzieri nu vor avea cei care primesc pensia pe card. Zilele de 12 și 13 ale lunii sunt dedicate pentru virarea banilor pe card. Acest lucru este mult mai ușor de gestionat decât cel al poștașului. În cazul în care acesta din urmă nu găsește acasă cetățeanul, atunci trebuie să se ducă la poșta pentru a ridica banii.

De asemenea, termenul de a ridica pensia este mult foarte mic, de doar două zile.

„Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective. În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii, de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată. Pentru persoanele care încasează pensia în cont curent sau cont de card, în situația în care nu au fost găsite acasă și au fost avizate, documentele de informare cu privire la sumele plătite (taloanele mov), nesolicitate de beneficiari, se păstrează la sediul oficiului poștal până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs”,  au declarat oficialii Casei Naționale de Pensii.

Cei care așteaptă pensia de la poștaș pot fi liniștiți. Ei își vor primi venitul până pe 15 noiembrie.

„Zilnic, peste 14.000 de angajaţi ai Poştei Române vor fi mobilizaţi în acest proces, dintre care peste 10.000 sunt poştaşi. Aceştia vor distribui peste 300.000 de pensii în fiecare zi”, a transmis Poșta Română într-un comunicat, conform newsweek.ro.

Bani de la stat în noiembrie

De asemenea, în luna noiembrie românii vor primi ajutorul pentru încălzire. Sprijinul acesta este acordat familiilor modeste, dar și persoanele singure cu venituri lunare mai mici decât 2.054 de lei.

„Pentru a beneficia de acest ajutor, venitul net mediu lunar pe membru de familie trebuie să fie sub 1.386 de lei. În cazul persoanelor singure, venitul nu trebuie să depăşească 2.053 de lei. Pensionarii ale căror pensii au fost majorate ca urmare a recalculării pot beneficia de acest ajutor dacă în luna august aveau venituri sub aceste limite”, conform Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

Trebuie menționat faptul că deși li s-a mărit pensia și unii pensionari vor beneficia de acest ajutor. Pentru acordarea sprijinului se ia în considerare talonul de pensii din august. Atunci, însă nu a intrat în vigoare Noua Lege a pensiilor.