Infofinanciar > Info > Când va intra România complet în spațiul Schengen? Anunțul Președinției Ungare a Consiliului UE
Info

Când va intra România complet în spațiul Schengen? Anunțul Președinției Ungare a Consiliului UE

schengen romania
Sursa foto: arhiva companiei

În ziua de vineri, 11 octombrie, reprezentanții Președinției Ungare a Consiliului UE au transmis un nou comunicat de presă. În acesta se specifica faptul că ridicarea controalelor la frontierele terestre pentru România și Bulgaria trebuie decisă într-o altă întrunire a JAI:

Însă, în cadrul acestui comunicat nu s-a precizat și care anume va fi aceasta. Ultimul Consiliu JAI din 2024 se va desfășura la Bruxelles în luna decembrie.

Integrarea completă în spațiul Schengen

În prezent, țara noastră are ridicate controalele la frontierele aeriene și maritime. Însă, pentru a se putea integra complet în Schengen este nevoie de o ridicare a controalelor și la frontierele terestre. Iar momentul în care se va întâmpla acest lucru este nedefinit.

„Președinția a prezentat, de asemenea, un raport cu privire la stadiul punerii în aplicare integrale a acquis-ului Schengen în Bulgaria și România. Pe 30 decembrie 2023, Consiliul a decis ridicarea controalelor aeriene și maritime la granițele cu Bulgaria și România. Stabilirea datei de ridicare a controalelor la frontierele terestre interne cu Bulgaria și România va necesita o nouă decizie a Consiliului (n.red. JAI)”, sunt informațiile transmise de Președinția Ungară a Consiliului UE. Aceasta va fi deținută de Budapesta până la data de 31 decembrie 2024 și a început cu data de 1 iulie 2024.

Măsurile României

În comunicat se mai precizează că „Bulgaria și România au prezentat măsurile implementate de la decizia Consiliului din decembrie pentru a-și proteja granițele externe și a combate migrația ilegală”. Cu toate acestea, nu s-a precizat nicio perioadă de timp pentru eliminarea controalelor la frontierele terestre.

Unica țară care încă se împotrivește aderării complete a României la spațiul Schengen este Austria.

„Controalele suplimentare la frontieră au dus la scăderea presiunii în multe țări”, sunt precizările pe care le-a făcut ministrul de interne al Austriei, Gerhard Karner.

De asemenea, el a mai adăugat și faptul că, deși există progrese în ceea ce ține de controalele la frontieră, „nu suntem încă la capătul drumului”. Aici, ministrul a dat exemplul frontierei din Austria și Ungaria, informează romaniatv.net