Pensionarii din România vor intra în posesia pensiilor în luna decembrie din data de 2 decembrie. În schimb, plata pe card va fi efectuată pe 12 decembrie. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a transmis că toți pensionarii vor încasă pensiile înainte de sărbători. Chiar și cei care au fost afectați de întârzierile în recalcularea acestora.
Sărbătorile de iarnă sunt din ce în ce mai aproape. Pensionarii din România așteaptă cu interes informațiile despre datele de plată a pensiilor pentru luna decembrie.
Simona Bucura Oprescu oferă informațiile
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a oferit informații esențiale cu privire la zilele în care pensionarii vor primi banii în „luna cadourilor”. Astfel, începând cu 2 decembrie, vor fi efectuate plățile pentru pensionarii care primesc pensia prin Poșta Română. În schimb, cei care au optat pentru a primi banii pe carduri bancare vor avea pensiile disponibile în conturi pe 12 decembrie.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat că toți pensionarii, chiar și cei care au depus recent dosare de pensionare, își vor primi pensiile înainte de Crăciun. Cu toate că unele întârzieri au fost cauzate de erori în programul de calcul, ministrul a promis că toate restanțele pentru lunile septembrie, octombrie și noiembrie vor fi achitate până în luna decembrie.
Vești bune pentru seniori
Totodată, ministrul a venit cu vești bune legate de majorarea pensiilor. Aceasta va intra în vigoare din ianuarie 2024. Punctul de pensie se va majora cu mai mult de 12%. Iar acest lucru va aduce un venit suplimentar pentru pensionari. Pensia minimă garantată va crește și ea. Astfel ea va ajunge la 1.414 lei. Cei cu venituri mici vor primi astfel un sprijin în plus.
Simona Bucura Oprescu a cerut angajaților Caselor de Pensii județene să accelereze procesul de recalculare și emitere a deciziilor, astfel încât diferențele să fie plătite până la sărbători. Ministrul a asigurat că toți pensionarii vor avea resursele necesare pentru pregătirile de Crăciun, subliniind importanța acestei perioade speciale pentru români.
Transmiterea deciziilor
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a informat că a făcut o solicitare către colegii din țară.
„Le-am cerut colegilor noștri din toată țara să le transmită tuturor pensionarilor până cel mai târziu în luna decembrie toate deciziile de recalculare și revizuire aferente legii 360. De asemenea, le-am cerut tuturor caselor de pensii din țară.
Ca banii aferenți diferențelor la plată ca urmare a recalculării pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie la zi pentru decembrie, să ajungă la pensionari în luna decembrie astfel încât că aceștia să beneficieze de dânșii înainte de sărbători”, a spus Simona Bucura Oprescu, conform dailybusiness.ro