Într-o emisiune televizată, Dorina Barcari, expert pensii și salarizare, estimat dacă ar putea avea loc o următoare creștere a pensiilor, după cea din luna ianuarie a anului viitor.
Pe lângă majorarea pensiilor, Dorina Barcari a vorbit și despre impactul bugetar pe care îl va avea legea pensiilor.
„Păi e ciudat, pentru că legea este votată, să zicem, scrie în documente, de la 1 septembrie la 1 octombrie, așa spune acolo, și va intra în vigoare în 90 de zile de la publicarea în buletinul oficial, spre deosebire de celelalte legi care intră a treia zi. Dacă în octombrie va fi votată, o să fie ianuarie-februarie intrată în vigoare, așa că în anul ăsta nu e nicio problemă cu vreo mărire.
Altă problemă. Chestia cu softul este o discuție fără final, de ani de zile. Păi de ani de zile nu s-a reușit să se facă un soft și acum ne spune iarăși de softul ăsta, că ne-am săturat de el. Dar cum s-au calculat pensiile până acum, pe bază de ce, de abac?
Problema este alta. Uitați-vă că în lege sunt niște lucruri îngrozitor de periculoase. În primul rând, în lege este introdusă o autoritate neromânească, Banca Europeană, care nu știu ce treabă are ea la noi în țară, să ia niște hotărâri sau să depindem de hotărârile ei, când e vorba de o lege organică și un stat suveran
În PNRR-ul ăsta, care ne strânge de gât, era menționată o consultanță. Ori în lege spune că o autoritate fiscală va lua legătura cu Banca Europeană, care să hotărască niște aiureli, o raportare la o speranță de viață prin care din 3 în 3 ani se va modifica vârsta de pensionare, stagiul minim și stagiul complet”, susține aceasta.
O nouă majorare a pensiilor
În ceea ce privește o nouă majorare a pensiilor, pe lângă cea din ianuarie, expertul susține că: „Nici nu au de gând și nici nu vor putea în situația în care procedurile vor rămâne aceleași, pentru că n-au cum”
Despre declarația ministrului Muncii, care a spus că dacă vrem să crească pensiile, trebuie să crească și contribuțiile, Dorina Barcari susține:
„Astea sunt vorbe pentru că toate ce vă spuneam mai devreme, sunt niște nișe care dau posibilitatea oricăror manevre. În primul rând, se vorbește de o speranță de viață, dar nu se știe de unde, din Europa, din Australia, de pe marte, că pe acolo se trăiește vreo 300 de ani. Se vorbește de raportare, nu se clarifică cum, iar în ceea ce privește fondul de pensii, el nu este limitat să fie alimentat doar prin contribuțiile dumneavoastră, a celor care acum munciți, ci poate fi și din alte surse, de care nu vorbește niciun politician. Păi, noi avem dreptul să beneficiem de redevențe, că sunt ale noastre, ale românilor, bogățiile naturale. Noi nu beneficiem deloc de bogățiile astea, doar alții, și le și plătim la alții?”