Infofinanciar > Info > Când vor intra elevii în vacanța de vară. Desfășurarea anului școlar viitor
Info

Când vor intra elevii în vacanța de vară. Desfășurarea anului școlar viitor

cand-vine-vacanta-toamna
sursa foto observator

Elevii din sistemul de învățământ public au avut parte de o vacanță prelungită. În contextul grevei profesorilor și a suspendării cursurilor, cei mici nu au mai mers la ore de pe data de 22 mai de când această formă de protest a fost pusă în practică. Având în vedere acest lucru, elevii au rămas cu situația finală neîncheiată pentru anul școlar în curs. Acest lucru trebuie rectificat cât mai repede pentru a nu ne confrunta cu viitoare probleme sau lucruri restante la nivelul situației din învățământ.

În mod normal, la acest moment mai sunt câteva zile până când elevii ar trebui să intre în vacanța de vară, conform structurii inițiale a calendarului școlar. Cei mici așteaptă cu nerăbdare încheierea oficială a cursurilor și intrarea în perioada de vară pentru a se bucura de timpul liber și a se distra alături de părinți și prieteni.

Câteva zile până la vacanța de vară

Situația din acest an este una excepțională. Sunt multe săptămâni de cursuri ce au fost pierdute pe baza grevei generale din cadrul sistemului de învățământ. Educația este acum la un nivel incert, părinții și elevii neștiind ce au de făcut în continuare, dacă școala se va prelungi, dacă mediile vor rămâne neîncheiate, toate aceste informații n u sunt încă clare la acest moment. Astfel, conform structurii anului  școlar 2022-2023, elevii ar mai avea câteva zile până când vor intra în faimoasa și mult așteptata vacanță de vară. În mod normal, elevii ar trebui să aibă liber de la cursuri pe data de 17 iunie.

Pentru elevii care sunt acum în an terminal și urmează să susțină examenele naționale, pregătirile sunt în toi. Elevii învață pe cont propriu pentru a se asigura că notele finale la aceste examene vor fi foarte bune. În cazul acestora, conform calendarului, cursurile se termină și mai devreme, pentru a le oferi oportunitatea de a învăța, fără a avea pe cap stresul mersului fizic la cursuri și a se concentra pe materiile pe care le vor evalua în cadrul examenelor finale. Așadar, pentru aceștia, școala se termină mai devreme, iar vacanța de vară începe pe data de 9 iunie.

Acest an școlar a adus și anumite prevederi în premieră. Au existat multe implementări diferite față de anii precedenți precum vacanță „mobilă”, cel puțin așa au numit-o oficialii responsabili cu educația. Inspectoratele școlare au stabilit acest lucru, pentru a oferi flexibilitate sistemului. Tocmai din acest motiv, durata modulelor 3 și 4 din fiecare județ are o structură semnificativ diferită a anului școlar. În plus, spre deosebire de anii anteriori, săptămâna 22-30 octombrie 2022 a fost vacanță pentru toți elevii. Înainte de aceasta, doar elevii din grădinițe și din școlile primare se bucurau de o vacanță în octombrie și noiembrie.

Structura viitorului an școlar

Elevii și copiii de grădiniță vor începe următorul an școlar la data de 11 septembrie 2023. Durata anului școlar 2023-2024 va fi de 36 de săptămâni. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” vor avea loc între 11 septembrie 2023 și 26 aprilie 2024, la intervale de cinci zile lucrătoare consecutive. Școala va decide cum urmează să planifice aceste evenimente, ce sunt extrem de așteptate de cei mici. Aceste două programe educative și interactive se planifică în module diferite. La fel ca anul trecut, școala va fi împărțită în 5 module, ce vor fi urmate de alte 5 vacanțe.

Astfel, structura anului școlar 2023-2024 este următoarea: modului 1 (11 septembrie-27 octombrie), vacanță 1 (28 octombrie -5 noiembrie), modul 2 ( 6 noiembrie-22 decembrie), vacanță 2 (23 decembrie-7 ianuarie 2024), modulul 3 (8 ianuarie- 9 februarie), vacanță 3 (în perioada 12 februarie – 3 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene), modul 4 (19 februarie-26 aprilie), vacanță 4 ( 27 aprilie-7 mai), modulul 5 (8 mai – 21 iunie), vacanță 5 ( 22 iunie-8 septembrie), conform Click .