Meteorologii au emis prognoza pentru luna iulie. După cum au informat specialiștii, toată țara va fi cuprinsă de temperaturi ridicate. Acest lucru se va întâmpla cu precădere în partea de sud și sud-est a țării.
În cazul precipitațiilor, există posibilitatea ca acestea să își facă apariția în diferite zone.
Mai cald decât în mod normal
Reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie au transmis că în săptămâna 24 iunie și 1 iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele care sunt normale pentru acest interval al anului. Acest lucru se întâmplă la nivelul întregii țări.
Totuși, în regiunile sudice, abaterea termică pozitivă este mai accentuată. În regiunile vestice, nord-vestice, dar şi în extremitatea de sud-vest a teritoriului regimul pluviomteric va fi unul excedentar. În restul zonelor, acesta va fi deficitar.
Prima săptămână din luna iulie
În săptămâna cuprinsă între 1 iulie și 8 iulie temperaturile medii se vor situa peste cele care se înregistrează în mod normal în această perioadă a anului. Acest lucru este valabil în regiunile estice, sudice și sud-estice. În schimb, în extremitatea de vest temperaturile medii vor fi puțin mai coborâte. În restul zonelor, însă, valorile termice se vor apropia de cele normale pentru această perioadă a anului.
În zonele de sud-est, regimul pluviometric va fi unul apropiat de cel normal. Cantitățile de precipitații vor fi în general excedentare, în restul regiunilor, dar mai ales în Carpații Occidentali.
Jumătatea lunii iulie
În săptămâna cuprinsă între 8 iulie și 15 iulie, temperatura medie a aerului se va situa cu puțin peste cea care este normală pentru această perioadă a anului. Vizate de acest lucru sunt regiunile sudice, dar și cele sud-estice.
În schimb, în restul regiunilor, temperaturile se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval din an. Cantitățile de precipitații vor fi, în cea mai mare parte, apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului, în toate regiunile.
Mai cald spre finalul lunii
În săptămâna cuprinsă între 15 și 22 iulie, mediile valorilor termice vor fi mai mari decât cele normale pentru acest interval al anului. Acest lucru se va întâmpla în cea mai mare parte a României. Însă, mai afectate vor fi regiunile sudice.
Meteorologii au mai transmis, de asemenea, că regimul pluviometric aproximat pentru această perioadă a anului va fi unul cu o ușoară tendință deficitară în cele mai multe zone, informează businessmagazin.ro