Infofinanciar > Info > Canicula duce la o producție mai mică de lapte! Fermierii fac eforturi foarte mari
Info

Canicula duce la o producție mai mică de lapte! Fermierii fac eforturi foarte mari

lapte (sursă foto: hellotaste.ro)
sursă foto: arhiva companiei

Canicula din acest an nu a afectat doar plantațiile, ci și animalele de la ferme. De exemplu, temperaturile extrem de crescute au înjumătățit producția de lapte a caprelor. Asta pentru că, de pe urma temperaturilor ridicate, animalele ajung să mănânce mai puțin. Și, ca urmare,  producția scade.

Fermierii din România investesc foarte mulți bani acum în diverse sisteme de răcire pentru spațiile unde stau animalele lor. Cu scopul de a preveni rata de mortalitate din cauza căldurii. Echipa de jurnaliști de la Antena 3 CNN a ajuns la o fermă cu peste 500 de capre din Parhida, ferma lui Ovidiu Korpani.

„Când afară sunt 40-41 de grade, în adăpost sunt undeva la 25-26 de grade. Depinde cum ținem ușile deschise. Am pus mai multe starturi sub acoperiș că să nu aibă razele soarelui așa putere ca să transmită temperatura caldă”, spune fermierul din Bihor, Ovidiu Korpani. Acesta spune apoi că temperatura din țarcurile animalelor și umbra fac o mare diferență între viață și moarte în cazul caprelor.

„Sunt reperciusiuni foarte mari pentru că este pe moment scăderea laptelui, scăderea sporului în carne și se amână motarea lor. Depășind 29 de grade, ele nu se mai montează din cauza căldurii și atunci se face un decalaj la fătări și pe anul urmat fatarile sunt foarte întârziate. Afectează Paștele și mulsul, că nu se mulg toate animalele în același timp”, explică fermierul, citat de antena3.ro.