Infofinanciar > Lumea la zi > Cantitățile scad, dar prețurile rămân la fel! Noua schemă de marketing controversată
Lumea la zi

Cantitățile scad, dar prețurile rămân la fel! Noua schemă de marketing controversată

Cantitățile scad, dar prețurile rămân la fel! Noua schemă de marketing controversată
Sursă: Ziarul din Muscel

Ultimul studiu făcut de EY la începutul acestei veri, la nivelul consumatorilor din România, indică faptul că respondenții au observat că prețul produselor a rămas același, însă dimensiunile au fost reduse (fenomen recunoscut ca shrinkflation). Astfel, aceștia nu sunt deloc mulțumiți de noua strategie.

Respondenţii studiului consideră această strategie ca un marketing înşelător, având drept consecință principală pierderea încrederii în bradul respectiv.

Shrinkflation enervează consumatorii

Acest lucru nu se întâmplă doar la noi în țară. Sute de cetățeni ai Marii Britanii și-au împărtășit experiențele personale despre shrinkflation. Această metodă evită o creștere sensibilă a prețurilor care ar atrage atenția clienților, deși este foarte evident că aceștia observă și nu sunt încântați de produsele reduse.

Unul dintre cele mai citate produse alimentare au fost borcanele mai mici de gem, după decizia brandurilor binecunoscute Cottee’s și Rose’s de a reduce ambalajele de 500 g la 375 g, fără o reducere echivalentă a prețului. Companiile s-au axat ani întregi pe construirea unei relații pe term lung cu clienții lor.

Produsele subdimensionate sunt tratate în același mod în care ar fi tratată și o creștere a prețului în indicatorii de inflație, având în vedere că rezultatul final este că clienții primesc mai puțin pentru banii lor sau că este nevoie să cumpere mai mult pentru a putea compensa. În acest context, un purtător de cuvânt de la Biroul de Statistică a afirmat că:„Deși nu avem cifre exacte disponibile, ar fi corect să spunem că am observat o creștere a cazurilor în care se întâmplă acest lucru”.

Comapniile alimentare care se ocupă cu asemenea produse nu sunt urmărite în mod constant. Aceasta doar trebuie să afișeze noua cantitate cu acuratețe și să nu se mai ascundă după ambalajele„noi și îmbunătățite”. Pe măsură ce bugetele gospodăriilor se îngustează, profiturile supermarketurilor au crescut. De asemenea, pe măsură ce cumpărătorii caută bunuri la prețuri rezonabile într-o criză a costului vieții, mulți nu mai au încredere în companiile alimentare ce încearcă să-i păcălească.

O altă problemă

Drinkflation provoacă, de asemenea, agitație. În plus față de reducerea produselor de consum ambalate, mulți furnizori reduc și conținutul de alcool. Un purtător de cuvânt al producătorului britanic de bere Greene King a declarat că „a redus ABV (alcoolul pe volum) al popularei sale Old Speckled Hen pale ale la 4,8% de la 5%”. Și alți producători de bere din Marea Britanie, inclusiv Shepherd Neame, au făcut exact același lucru.

La fel ca și shrinkflation, drinkflation devine din ce în ce mai frecventă, deoarece componentele care alcătuiesc berile – hamei, orz și drojdie – se confruntă cu o creștere a prețurilor care este resimțită în întreaga industrie a băuturilor. Pentru a menține prețurile stabile, companiile sunt nevoite să facă economii, ceea ce duce la un compromis cantitativ, conform sursei economedia.ro.