Regele Charles a dat dovadă în primul său an ca monarh de o lipsă totală de energie și de implicare. Este timpul pentru o schimbare instituțională reală. Regele Charles al III-lea a avut la dispoziție cincizeci de ani de viață pentru a-și studia rolul destinat de monarh. Și totuși, se pare că nu a înțeles niciodată cu adevărat elementele de bază ale rolului său de acum.
O analiză lungă a performanței lui Charles, publicată în Sunday Times din Marea Britanie scoate la iveală detalii inedite. Se citează surse care spun că „a fost surprins de volumul de muncă sporit și de sarcinile suplimentare”. Acestea au venit ca o povară pentru Rege.
Capabil de a fi rege?
Niciuna dintre treburile zilnice ale reginei Elisabeta a II-a nu era mai cunoscută decât celebrele cutii roșii trimise zilnic de guvern. Sunt incluse documente care necesită semnătura regală. Dar și rapoarte despre evenimente naționale și internaționale generate de ministere. Acestea servesc drept o informare confidențială de mare anvergură pentru monarh. Toate relatările despre etica regală a muncii au pus în evidență cutiile roșii. Iar regina este renumită pentru faptul că a gestionat toate situațiile până la vârsta de nouăzeci de ani.
Cum ar putea acum fi aceasta „o povară suplimentară” 74 de ani? Atât are acum Regele Charles al Angliei. Odată cu aceasta, potrivit Times, a venit un alt șoc: „Există atât de multe schimbări ca monarh. Asta este frustrant pentru el”. Înțelegerea rolului său constituțional ar fi trebuit să fie prima lecție de la „How to Be King 101”.
Și, într-un interviu acordat BBC în 2018, Charles a declarat că, atunci când va deveni rege, va avea o abordare diferită. Asta „față de perioada în care a avut opinii ca prinț”. A mai spus atunci că este „un nonsens total” să se sugereze că va fi deschis politic. Deoarece „nu sunt atât de prost”.
Regele Charles, în culise
Într-adevăr, a fost foarte diferit atunci când a fost prinț de Wales. Avea libertatea de a agasa miniștrii, în special cu opinii scrise de mână. Se numeau memo-urile „păianjenului negru”. Numai între 2004 și 2005 a scris douăzeci și șapte de memo-uri către șapte dintre ministerele lui Tony Blair pe teme atât de variate. Timp de mulți ani a fost un adversar strident al arhitecturii moderne.
Dar a fost clar aproape din prima zi a domniei sale că Charles nu a înțeles că limitele puterii sale vor fi decise de politicile guvernului. Și că nu poate acționa independent de ceea ce dorește guvernul britanic. La câteva zile după ce a devenit rege, i s-a reamintit că mandatul său va fi serios limitat.
Cu toate acestea, Charles știe că este aproape sigur că conservatorii vor pierde următoarele alegeri. Acestea vor avea loc, cel târziu, peste aproximativ 15 luni. Și că poate să stea deoparte, sperând la un guvern laburist mai colaborativ sub conducerea liderului lor, Keir Starmer.
S-ar putea să se înșele în această privință. Încă din 1997, când guvernul laburist al lui Tony Blair a fost ales, partidul era reticent față de amestecul regalității. Încă se opunea cu tărie stilului de viață opulent al acestora.
Soția lui Blair, Cherie, era republicană, la fel ca și figurile puternice din partid. Iar Blair însuși a declarat oficial că favorizează modelul scandinav. Acesta „seamănă cu o familie regală modernă care trăiește mai modest și se implică în fapte bune”, scrie thedailybeast.com.
