Infofinanciar > Info > Capitala, din nou fără apă caldă. Sunt afectate 5 sectoare
Info

Capitala, din nou fără apă caldă. Sunt afectate 5 sectoare

Capitala, din nou fără apă caldă. Sunt afectate 5 sectoare
sursa foto: arhiva companiei

Aproape 650 de blocuri din cinci sectoare ale Capitalei rămân fără apă caldă până sâmbătă seara. Termoenergetica a anunțat întreruperea furnizării din cauza unor lucrări de reparație și modernizare la rețeaua termică.

Sectorul 1
Pe Calea Griviței, 20 de blocuri rămân fără apă caldă. Conducta de 500 mm, veche de 45 de ani, este reparată până pe 2 octombrie.

Sectorul 2
79 de blocuri din zona Orzari, Vidraru și Mihai Bravu vor fi afectate. Lucrările vor dura până pe 5 octombrie. Conductele de 600 mm, 700 mm și 900 mm au fost instalate în 1987.

Sectorul 3
Este cel mai afectat, cu 213 blocuri fără apă caldă. Lucrările au loc pe Știrului și Șoseaua Mihai Bravu, iar conductele, vechi de până la 50 de ani, vor fi modernizate până pe 5 octombrie.

Sectorul 4
Pe Șoseaua Olteniței, 89 de blocuri și cinci agenți economici nu vor avea apă caldă până pe 4 octombrie. Conducta de 700 mm datează din 1982.

Sectorul 5
246 de blocuri rămân fără apă caldă până pe 3 octombrie, din cauza unei avarii la Calea 13 Septembrie. Conducta de 500 mm a fost instalată în 1989, potrivit Gândul.