Infofinanciar > Info > Capitala se dotează cu dispozitive antidrog. Poliția nu are decât nouă aparate
Info

Capitala se dotează cu dispozitive antidrog. Poliția nu are decât nouă aparate

Capitala se dotează cu dispozitive antidrog. Poliția nu are decât nouă aparate
Sursa foto: mediaflux.ro

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti va primi 100 de dispozitive de testare antidrog. Consiliul General al Capitalei a adoptat proiectul de achiziţionare în valoare de 2 milioane lei.

Proiectul inițiat de viceprimarul Stelian Bujduveanu aprobă implicarea Municipiului Bucureşti în acţiunea de combatere a consumului şi traficului de droguri. Măsura vine să compenseze faptul că Municipiul Bucureşti nu dispune de structuri specializate în combaterea consumului şi traficului de substanţe stupefiante.

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a solicitat sprijin, pe 14 septembrie, pentru găsirea unei modalităţi de achiziţionare de aparate în vederea determinării prezenţei în salivă a substanţelor stupefiante. În prezent, la nivelul Direcţiei se află în dotare doar nouă aparate pentru determinarea prezenţei în salivă a substanţelor stupefiante. Opt aparate sunt utilizate la nivelul Brigăzii Rutiere, iar unul de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, conform Agerpres.

Rafila susține testarea antidrog a elevilor

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, susține testarea antidrog a elevilor, dar doar cu acordul părinților. Ministrul susține că testarea nu se va face în masă.

„Eu personal pledez ca acest lucru să se facă după ce este foarte bine documentat din punct de vedere tehnic. Vedem pe cine testăm, care sunt condiţiile, cum stabilim acordul părintelui care în mod evident ar trebui să fie unul scris pentru acest lucru şi modalitatea tehnică de realizare a testării”, a declarat Alexandru Rafila.

Ministrul a precizat că există teste rapide „orientative” care se fac din urină sau salivă şi teste de confirmare din sânge care pot fi făcute în laborator.

„Este un subiect sensibil, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să îl facem. Trebuie foarte bine pregătit printr-o campanie de informare a părinţilor în primul rând. Din punct de vedere tehnic există posibilitatea unor teste rapide care se pot face fie din urină, fie din salivă. Aceste teste rapide, care sunt orientative în cazul de pozitivitate, trebuie confirmate printr-un test de laborator care se face prin prelevare de sânge de la persoana respectivă care a avut un test pozitiv”, a precizat ministrul Sănătății.

Școala trebuie să ofere măsuri complementare

Având în vedere că discutăm despre copii şi adolescenţi, trebuie foarte mare grijă. Iar testarea nu trebuie făcută decât cu acordul părinţilor în două situaţii. Fie la solicitarea directă, expresă a părinţilor, fie în cazul în care reprezentanţii unităţii şcolare, cadrele didactice observă un anumit tip de comportament care ar putea să fie generat să spunem de consumul de substanţe psihoactive, atunci pot solicita acest lucru”, a declarat Rafila.

Ministrul Sănătății consideră că, dacă un test de confirmare iese pozitiv, este necesar ca unitatea de învăţământ să intervină. „Un astfel de test rapid în cazul în care este pozitiv trebuie urmat de un test de confirmare. Dar trebuie să însemne şi un pachet de informaţii de măsuri pe care trebuie să le ia unitatea de învăţământ”, a subliniat Rafila.