India a ordonat școlilor să treacă la modul hibrid pentru unele clase și a cerut birourilor guvernamentale să eșaloneze orarele pentru personal. De asemenea, India a impus restricții asupra vehiculelor în Delhi și regiunile adiacente. Asta deoarece calitatea aerului s-a deteriorat luni în nordul țării.
Delhi a înregistrat luni un aer „foarte slab”. Acesta a înregistrat un indice al calității aerului (AQI) de 379. Măsurătoarea a fost efectuată în cele 24 de ore până la prânz, a declarat Consiliul central de control al poluării. Se aștepta ca poluarea să se înrăutățească marți la niveluri „severe”. Astfel, va fi înregistrat un indice AQI de peste 400. Acest lucru reprezintă un risc pentru persoanele sănătoase și îi afectează grav pe cei cu boli existente.
Restricțiile au fost impuse „având în vedere condițiile meteorologice extrem de nefavorabile, inclusiv vânturile calme”, a declarat Comisia pentru gestionarea calității aerului (CAQM), care gestionează calitatea aerului în regiunea capitalei naționale, potrivit reuters.
Publicat in categoriile: Lumea la zi
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook, Google News sau LinkedIn
Distribuie știrea: Facebook | Twitter