În ziua de luni, 22 aprilie 2024, s-a desfășurat o ședință a coaliției PSD-PNL care s-a întins pe 13 ore. De asemenea, medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun pentru Primăria Capitalei, a participat la cinci ore de discuții.
La finalul ședinței, după ora 01:00, deja în dimineața zilei de 23 aprilie, Coaliția a luat-o decizia de a candida separat pentru Primăria Capitalei. Este vorba, conform surselor, despre Gabriela Firea, din partea PSD și Sebastian Burduja, din partea PNL. Cu toate acestea, candidații pentru sectoare vor rămâne comuni.
Ședință-maraton în coaliție
Motivul pentru care a fost invocată această ședință a fost dezbaterea despre informațiile apărute în presă cu privire la medicul Cătălin Cîrstoiu. Mai exact, acestea aveau legătură cu starea de incompatibilitate a medicului, care în momentul în care ocupa funcția de manager al Spitalului Universitar de Urgență București, oferea consultații în cadrul unei clinici private.
Prin intermediul unei postări pe rețeaua de socializare Facebook, Dan Andronic, directorul general al Evenimentul Zilei, și-a exprimat opinia față de această situație din politica românească.
„Cum a decurs ședința coaliției de aseară.
Simplu, după ce l-au chemat pe Cătălin Cîrstoiu, toată lumea a apreciat cum s-a descurcat, au tras concluzia că n-a greșit cu nimic, dar presa ticăloasă i-a spulberat șansele la Primăria Capitalei.
Deci ar fi trebuit să iasă la aceeași presă și să anunțe că se retrage. Vechea soluție politicianistă: Capul lui Moțoc…
Cătălin Cîrstoiu a refuzat”, este mesajul pe care l-a transmis Dan Andronic pe Facebook.
O decizie mai puțin bună
Un alt aspect pe care acesta l-a mai evidențiat în mesajul pe care l-a transmis pe rețeaua de socializare este acela că rezultatul la care s-a ajuns este unul nefavorabil.
„Ore în șir a rezistat la interogatoriu încrucișat PSD.-PNL și le-a spus că el nu se retrage, dar că își pune mandatul pe masă.
Mi-e și frică să spun că aceasta este o decizie definitivă. Poate o schimbă până la prânz”, a mai adăugat jurnalistul.
Lupta fără câștigători
În încheiere, un alt aspect pe care l-a mai subliniat Dan Andronic, proprietarul Evenimentul Zilei, legat de ședință, este că nu vor exista câștigători, din opinia acestuia.
„Există vreun câștigător? După părerea mea, nu.