Conform Transelectrica, centralele pe cărbune nu vor mai avea o pondere însemnată în sistemul de transport al energiei electrice al României din 2026. Termenul oficial de eliminare treptată este 2032.
Potrivit Transelectrica energia electrică produsă pe cărbune va dispărea deja în 2026. Conform unui document al companiei capacitățile pe bază de cărbune vor dispărea odată cu trecerea la la producția de energie cu emisii scăzute de carbon și din surse regenerabile,:
„În privința centralelor convenționale, datele colectate de la principalii producători de energie electrică și termică în cogenerare au pus la dispoziția Transelectrica intențiile acestora de retragere definitivă din exploatare sau de retehnologizare a unor grupuri existente, ca urmare a depășirii duratei de viață normate și/sau a neconformării la cerințele de mediu ale Uniunii Europene (Directiva 2010/75/UE), asociate, în unele cazuri, cu înlocuirea acestora cu grupuri noi, mai performante, în principal pe gaze”, se arată în documentul citat.
Fenomene similare se semnalează în Grecia și Bulgaria. Centralele pe cărbune sunt costisitoare din cauza cotelor pe care producătorii trebuie să le cumpere. Achizițiile se realizează prin sistemul de comercializare a certificatelor de emisii al UE (EU ETS). De asemenea, producătorii se confruntă cu cerințe de mediu din ce în ce mai stricte. Acest lucru face ca energia pe bază de cărbune să nu fie competitivă.
Numeroase companii intenționează să înlocuiască centralele pe cărbune active cu cele pe gaz. Conform calendarului oficial, România va finaliza eliminarea cărbunelui în 2032, potrivit economedia.