Infofinanciar > Info > Care sunt destinațiile preferate ale românilor? Doritorii pot face nominalizări până pe 5 decembrie
Info

Care sunt destinațiile preferate ale românilor? Doritorii pot face nominalizări până pe 5 decembrie

Care sunt destinațiile preferate ale românilor? Doritorii pot face nominalizări până pe 5 decembrie
Sursa foto: arhiva companiei

S-a dat startul celei de-a cincea ediții a competiției „Destinația anului”. Românii au posibilitatea de a face nominalizările în intervalul 12 noiembrie – 5 decembrie 2024. Acest lucru a fost transmis de reprezentanții companiei cu același nume.

După cum au mai precizat organizatorii, în sezonul din 2024, există mai multe categorii unde publicul își poate nominaliza destinațiile preferate. Mai exact, este vorba despre:  „Oraşe care inspiră” – pentru municipiile care se remarcă prin notorietate şi investiţii în turism; „Staţiuni Balneo-Climaterice” – staţiuni deschise pe întreaga durată a anului, de interes local şi naţional; „Tărâmuri fermecate” – localităţi sau regiuni până la 3.000 kilometri pătraţi, cu valoare naturală şi istorică deosebită; „Sate de poveste” – sate şi comune ce oferă experienţe autentice în mediul rural; „Distracţie şi aventură” – destinaţii ce oferă experienţe pentru toate vârstele, sportive sau de agrement; „Cultură şi educaţie” – muzee, castele şi alte atracţii culturale.

Destinațiile care se califică se vor anunța pe data de 17 decembrie 2024. Mai apoi, finalistele se vor alege în urma unui set de criterii bine stabilite și se vor anunța pe data de 25 ianuarie 2025. În ultima etapă a concursului, destinațiile câștigătoare vor fi selectate pe baza votului publicului, a juriului de experți și arhitecți, precum și a unei cercetări sociologice, informează agerpres.ro