Ultima decadă a secolului 20 găsește România într-o degringoladă totală atât socială cât și politică.
Clasa politică cât și cea socială și-au exprimat brava dorința (valabil mai mult pentru clasa socială), să se lepede de un regim politic autoritar a cărui tentacule s-au întins de la Moscova până la Berlin pe axa longitudinală, iar pe cea latidunală, de la Moscova la Ulaan Baatar capitala Mongoliei de astăzi și care, a ținut captivă societatea într-un nivel de trai deficitar.
Iată elementul comun al tuturor statelor din fosta URSS, nivelul de trai de atunci era dictat de rezidenții Kremlinului. O imagine cât mai de ansamblu aupra anului 1990 poate fi rezumată sub un slogan al aceluiași an și anume ”pleacă ai noștri vin ai noștri noi rămânem tot ca proștii”. Pe scurt, cel care va pune stăpânire pe tot ceea ce înseamnă nivel de trai și sistem politic este un reprezentant al comunismului, dar din linia a doua pe numele lui I. Iliescu.
Influența politicului asupra nivelului de trai
FSN-ul intră forță redactează repere două decrete lege, pune mână pe putere mai apoi instituie CPUN un cvasi-Parlament, responsabil de creșterea nivelului de trai, mai departe organizează și câștigă alegerile prezidențiale din 90, păcălind întregul eșafod politic printr-o afirmație conform căreia Frontul Salvării Naționale nu se va constitui într-un partid politic.
Arhiva Televiziunii Naționale deține într-un format video minciuna sfruntată a lui Ion Iliescu, acesta își retrage afirmația undeva prin luna februarie și transformă Frontul Salvării Politice într-o formațiune politică. Fundația politică a țării a fost așadar, construită de inginerul arhitect Iliescu Ion.
Iesită dintr- o crasă manipulare, societatea avea acum ”veleități” democratice dar dispunea și de o doză consistentă de naivitate. ”Baieții” deștepți au înființat Caritas – prima iluzie care a viciat serios nivelul de trai – al cărui mod de funcționare presupunea intrarea în joc cu o anumită sumă după care, după o anumită perioada primeai înapoi de opt ori mai mult.
Evident că schema n-avea cum să funcționeze, dar a funcționat destul de mult alimentată fiind de naivitatea noii societăți democratie.
Anul 1992: Iluzia unui nivel de trai mai bun, inflația reactivează flagelul comunist
Odată ce am lămurit imaginea gri a anului 1990, facem un salt în timp și ne oprim la alegerile prezidențiale din 1992. Totuși, o mențiune demnă de adăugat face referire la referendumul din 91 când a fost votată Constituția, un prim paradox al politicii românesti demn de scrierile lui Caragiale, avem ”politikie” da n-avem lege fundamentală pentru țară.
În fine, cum era nivelul de trai?
Scurt, precis și la obiect cu o inflație de 300% sau cel puțin așa afirmă ”ăl” mai mare șef din instituția care se ocupă de finanțele țării, riscul incapacității de plată batea la poartă, cele 80 de milioane de dolari nu puteau acoperi deficitul bugetar.
Românii erau preocupați să-și procure tot ceea ce le-a lipsit în timpul comunismului. Cât despre partea economică care ar fi trebuit să ofere societății un nivel de trai mai bun, aceasta era umbrită de alegerile prezidențiale din 1992. Există o cutumă în Știința Politică conform căreaia în an electoral, politicul neglijează vectorul economic al țării, ceea ce face ca situația economică să se denigreze nițel.
Așadar, puntem rezuma economia nivelului de trai în felul următor:
Inflația din anii ’90 a fost un fenomen necunoscut cel puțin unei generații. De aceea în perioada post-comunistă a fost foarte greu de înțeles cum este posibil ca banii să își piardă valoarea într-un timp scurt. Am aflat și am învățat că există reguli speciale de contabilitate pentru inflație și toți antreprenorii s-au confruntat cu efectele unei inflații ridicate – profituri pe hârtie, dar, în realitate, pierderi. Practic, orice idee de economisire era compromisă din cauza deteriorării economiilor, mai ales în condițiile unei dobânzi real negative, fenomen dublat și de devalorizarea continuă a monedei naționale, ceea ce, paradoxal, a permis indexarea permanentă a prețurilor, întrucât ele erau calculate în funcție de cursul valutar, susține Alex Milcev, Liderul departamentului de Asistenţă Fiscală şi Juridică, EY România.
Concret, nivelul de trai se calculează în funcție de indicii de consum și rata inflației, care pentru anul 1992 au fost stabiliți de insse.ro la 310, 4% respectiv 210%.
În altă ordine de idei era cam dificil să-ti procuri o mașină străina în anul 1992 de exemplu o mașină produsă de uzinele Banaria, costa mai mult decât un apartament. garsonierele aveau prețul de pornire undeva la 3500 de lei, iar cele îmbunătățite porneau de la 12, 700 de lei.
Salariul net a fost majorat de trei ori in 92 față de anul precedent și ajungea la 20.1140, salatriul lunar era de 65 de dolari, un dolar era cotat la 307 lei .
Raportat la vremurile actuale un apartament cu două camere se achiziționează cu 114 salarii medii pe economie.
