Infofinanciar > Info > Care sunt alimentele care au suferit cele mai mari creșteri de prețuri în ultimii ani?
Info

Care sunt alimentele care au suferit cele mai mari creșteri de prețuri în ultimii ani?

Alimente, Sursă foto: unsplash.com
Sursă foto: unsplash.com

În ultimii ani, prețurile alimentelor de la raft pe plan mondial au crescut simțitor, în contextul unei inflații record pentru ultimii 18 ani. Acest fenomen este cauzat de contextul socio-economic instabil la nivel mondial, accentuat de pandemia Covid-19 și de începerea invaziei rusești în Ucraina.

Doar în anul 2021, potrivit unor date ale Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO) a ONU din 2021, prețurile alimentelor la nivel global au crescut cu 28%.

Ce produse au suferit cele mai mari creșteri de preț în 2022

În ultimul an, alimentele s-au scumpit cu aproape 15%. Pe primul loc în topul scumpirilor se află uleiul, urmat de cartofi, făină, mălai, pâine și brânză.

La cartofi, de exemplu, s-a înregistrat o creștere a prețului în 2022 de 42%, în timp ce brânza a devenit mai scumpă cu 17%.  La ulei s-a constatat o creștere de 49%, iar la făină de 33%.

Și untul, un aliment de bază, s-a scumpit. Un pachet de unt de 200 de grame, care costa anul trecut 11 lei, acum costă și 15 lei. Ouăle ajung să se vândă cu 6,5 lei cofrajul cu 10 bucăți sau 1 leu bucata.

Legumele s-au și ele scumpit în ultimul an cu 15 la sută, însă, producătorii estimează că anul acesta vor ajunge să fie mai scumpe cu minim 20 la sută. Acum, un kilogram de fasole este 20 de lei, morcovul este între 3 și 5 lei, țelina 12 lei, iar păstârnacul aproape 10 lei kilogramul.

În privința laptelui, un litru de lapte care se vindea cu 5 lei anul trecut, acum costă 6,5 lei. De asemenea, cei care vor să achiziționeze un borcan de smântână trebuie să scoată din buzunar acum 15 lei kilogramul la piață și 16-18 lei în supermarket-uri.

Uleiurile vegetale, care au înregistrat o creștere de preț de peste 23% față de luna februarie, s-au numărat și ele printre alimentele care s-au scumpit cel mai mult.

Cereralele au suferit și ele o creștere substanțială a prețului de la raft, cu 17,1%, în contextul invadării Ucrainei de către trupele rusești. Acest lucru a dus la îngreunarea exporturilor agroalimentare, implicit pe cele ale cerealelor către întreaga planetă. Potrivit datelor Comisiei Europene, Ucraina reprezintă zece la sută din piața mondială a grâului, 15 la sută din piața porumbului și 13 la sută din piața orzului. Țara este totodată cel mai important jucător de pe piața uleiului de floarea-soarelui (peste 50 % din comerțul mondial).