Infofinanciar > Info > Care sunt cele mai mici și cele mai mari pensii din Europa? Vom ajunge vreodată și noi la standarde europene?
Info

Care sunt cele mai mici și cele mai mari pensii din Europa? Vom ajunge vreodată și noi la standarde europene?

pensie vechime munca evz.ro
Sursa foto: evz.ro

Pe când românii așteaptă cu mari emoții calcularea finală a pensiilor lor, și momentul în c are vor ieși la pensie, în multe alte țări din Europa, acest fenomen este departe de realitate, deoarece nivelul pensiilor este mult mai ridicat decât al nostru. Aceștia se concentrează mai mult pe sănătate și fericire, decât pe grija de a împărții banii încât să ajungă până la viitoare pensie. 

Comparativ cu țara noastră, unde în unele cazuri o pensie nu poate nici măcar să achite un coș întreg de cumpărături, în alte țări Europene acest fenomen este demn filmelor Science Fiction.  

Care sunt pensiile la care românii nu îndrăznesc să viseze 

În Norvegia, cea mai mare pensie este de 1.800 de euro pe lună, iar în Elveția o pensie de nivel mediu este de cel puțin 1.700 de euro pe lună. 

Potrivit unei analize realizate de către Picodi, bazată pe o examinare a 44 de țări din întreaga lume, la nivel European, România de clasează pe locul 28 în ceea ce privește pensiile. 

Datele publicate de către Institutul Național de Statistică confirmă acest lucru, și transmit că aproximativ 4 milioane de cetățeni români primesc o pensie medie, de aproximativ 1.857 de lei net, adică 376 de euro pe lună. 

Însă, cu toate acestea, situația pensionarilor din România nu este cea mai rea de pe întregimea continentului. La coada continentului European se află Albania, unde rata medie a pensiilor este de aproximativ 128 de euro pe lună, iar în Ucraina cetățenii la pensie primesc lunar de la stat o subvenție de 110 euro. 

Se crește vârsta de pensionare? 

„Drepturile de pensii vor fi calculate prin creştere treptată a perioadei de contribuţie şi la finalul perioadei se va ajunge ca raportarea să fie la întreaga perioadă, nu vor mai fi alese anumite perioade de contribuţie. Creşterea treptată a vechimii necesară în specialitate. Eliminarea unor categorii de indemnizaţii şi pensii plătite în baza unor legi speciale (magistraţi şi funcţionari publici parlamentari). Pensiile militare sunt şi ele supuse reformelor”, a anunţat, luni, ministrul Muncii, Marius Budăi. 

Întrebat ce se va întâmpla cu pensiile aflate în plată ministrul a răspuns: „Nu vor scădea, că n-au cum să scadă. Vorbesc doar ce acelea care depășesc salariul aflat în activitate. Lucru care e deja în proiectul de lege. Cele viitoare vor fi raportate corect, treptat, la întreaga perioadă”, a precizat Marius Budăi. 

Astfel, potrivit ministrului Muncii, discuțiile realizate alături de reprezentanții Comisiei Europene de la Bruxelles, românii ar urma să iasă la pensie, în curând, de la vârsta de 65 de ani, ca urmare a creșterii vârstei de pensionare, care va avea loc treptat.  

Vârsta de pensioare de 65 de ani ar urma să fie valabilă pentru toți cetățenii, fie pentru femei dar și pentru bărbați. Vârsta actuală de pensionare în România este de 61 de ani și 9 luni pentru femei și de 64 de ani și 9 luni pentru bărbați, potrivit Daily Business.