Infofinanciar > Info > Care sunt cele mai populare destinații ale turiștilor care pleacă de pe Aeroportul Brașov. Lista cu locații a fost publicată
Info

Care sunt cele mai populare destinații ale turiștilor care pleacă de pe Aeroportul Brașov. Lista cu locații a fost publicată

Avion Sursa foto: Jurnalul
Sursa foto Jurnalul

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a publicat recent lista finală a destinațiilor din Europa în care turiștii pot călătorii. În prezent, potrivit oficialilor de pe Aeroportul Brașov se poate călătorii spre Barcelona, Munchen, Bruxelles, Stuttgart, Londra, Madrid, Nuernberg și Malaga. 

De asemenea, începând din luna iulie, de pe aeroportul Internațional se va putea zbura de la Ghimbav către Roma, dar și către Valencia. În plus, cu ajutorul agențiilor de turism, de luna viitoare vor fi operabile și cursele charter către Turcia și Grecia. 

Reprezentanții conducerii aeroportului din Brașov au declarat că sunt optimiști referitor la operatorii lor aerieni, mai ales în ceea ce privește deschiderea de noi curse, care ar putea să aibă destinații finale la Budapesta, Paris sau Tel Aviv. 

Se realizează și zboruri private din Aeroportul din Brașov 

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav este de asemenea o pistă de lansare și pentru zborurile internaționale private. Astfel, prima aeronavă ce funcționează în baza unui sistem autonom, operată de către compania Netjets Europe, a aterizat în ziua de miercuri la Ghimbav. 

Potrivit surselor, aeronava privată Cessna 560XL Citation XLS a zburat miercuri din Costarica, Figari, până în Brașov, iar la scurt timp după aterizarea aeronavei, aceasta a decolat încă o dată, către destinația sa finală din ziua de miercuri, Zurich, Elveția. 

Aeroportul din Brașov inaugurat pe data de 15 iunie este primul aeroport deschis la noi în țară din ultimii 50 de ani. Acesta ar urma să răspundă la așteptarea îndelungată a cetățenilor din județ, astfel încât să aibă o alternativă de transport aerian în proximitatea lor. 

Primul zbor care a avut ca punct de plecare aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a fost realizat de compania Tarom, iar destinația zborului a fost capitala țării. Aeronava a fost pilotată de către fiul cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu. 

Zborurile pot fi controlate la distanță 

În plus, cursele din acest moment vor fi operate de Dan Air, care este o companie aeriană cu capital românesc, iar începând cu ultima luna din vara anului 2023, Wizz Air ar urma să opereze zboruri internaționale către Londra și Dortmund. 

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav beneficiază și de un sistem de control al zborurilor de la distanță. Cursa inaugurală a aeroportului, dar și celelalte curse care ar urma să decoleze de pe acest aeroport, sau care au ca locație finală aeroportul din Brașov sunt dirijate de la o distanță de 400 de km. Dirijarea aeronavelor se realizează strict din Centrul ROMATSA Arad. 

„La ora 8:10, aeronava TAROM pilotată de Cătălin Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu, aterizează pe pista Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav. Personalităţi ale vieţii politico-sociale din ţara noastră, de la preşedintele desemnat al Senatului, Nicolae Ciucă, şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, până la cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu şi preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român Mihai Covaliu, alături de ambasadorii Marii Britanii şi Franţei şi alţi oficiali guvermanentali se află în prima cursă care aterizează la AIBG”, conform unei postări de pagina de Facebook a preşedintelui CJ Braşov Adrian Veştea, ministru desemnat al Dezvoltării, potrivit Click!.