În orașul Samarkand din Uzbekistan va fi organizat vineri summitul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS). La această întrunire vor participa mai mulți lideri de stat din Asia Centrală, printre care se numără președintele Rusiei, Vladimir Putin, dar și șeful statului chinez, Xi Jinping. Prin acest summit, țările participante vor să creeze un front comun împotriva Occidentului.
Cel mai important eveniment al acestor zile, însă, este întâlnirea bilaterală dintre președinții chinez și rus. Aceasta va avea loc joi. Mai mulți analiști susțin că Putin îi va cere lui Xi Jinping ajutor militar pentru a acompania trupele rusești din Ucraina și, implicit, pentru a întoarce soarta războiului în favoarea Rusiei.
Motivele întâlnirii celor doi lideri mondiali
Pentru Putin, susțin analiștii, această întâlnire cu președintele Chinei reprezintă doar un exercițiu de imagine, prin care liderul de la Kremlin încearcă să demonstreze faptul că Rusia nu este izolată pe scena mondială și, implicit, nu este singura țară care este împotriva statelor occidentale.
Pentru Xi Jinping, prezența în cadrul summitului din Uzbekistan îi poate consolida statura de lider înaintea alegerilor prezidențiale din China, organizate în luna octombrie.
Pentru ambii președinți, întâlnirea din Samarkand reprezintă o sfidare lansată inamicului comun, Statelor Unite ale Americii, care prin acțiunile sale s-au poziționat contrar intereselor celor două puteri mondiale de pe continentul asiatic. SUA a pledat pentru intensificarea sancţiunilor împotriva Moscovei şi sprijinului militar acordat Kievului.
Ultima dată când Putin și Xi și-au stabilit în mod direct „parteneriatul fără limite” a fost în luna februarie (la debutul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing), când a a avut loc și ultima întâlnire „față-în-față” a celor doi.
Vladimir va oficializa întâlniri și cu alți lideri politici din Asia, cum ar fi cu preşedintele iranian, Ebrahim Raisi, a cărui ţară doreşte să se alăture OCS, cu premierul pakistanez, Shehbaz Sharif, sau cu premierul indian, Narendra Modi, scrie Agerpres.
OSC, răspuns la adresa Occidentului
OSC a fost creată în 2001 de statele din Asia Centrală, ca instrument de cooperare politică, economică şi de securitate în competiţie cu organizaţiile occidentale.
„Organizaţia de Cooperare de la Shanghai oferă o alternativă reală la structurile orientate spre Occident”, a declarat Iuri Ușakov, consilierul diplomatic al Kremlinului.
Acesta a mai completat că OSC este „cea mai mare organizaţie din lume, care cuprinde jumătate din populaţia planetei”. Totodată, potrivit spuselor sale, acest bloc comunitar acţionează pentru o „ordine internaţională justă”.
În cadrul acestui summit, potrivit specialiștilor în geo-politică, principalele subiecte abordate vor fi: conflictul din Ucraina, situaţia din Afganistan sau războiul dintre Azerbaidjan și Armenia.
Pe lângă Putin și Xi Jinping, la eveniment vor mai fi prezenți liderii Indiei, Pakistanului, Turciei, Iranului şi altor ţări din Asia Centrală, precum Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan și ai țării gazdă Uzbekistan.