La Bursă nu găsești numai acțiuni și obligațiuni, ca oportunități de investiții. Aici se află și alte oferă o paletă instrumente financiare tranzacționate.
Astfel, mai există oportunități alternative pentru investiții, precum:
- fonduri închise de investiții,
- Exchange Traded Funds,
- certificate sau warranturi.
Să vedem ce sunt aceste oportunități ce sunt disponibile și la Bursa de Valori București.
Acțiunile
Acțiunile reprezintă o cotă parte dintr-o companie. Dacă o persoană investeşte în acțiuni, ea devine co-proprietar al companiei emitente sau, mai simplu spus, devine acționar.
În termeni simpli, acțiunile oferă investitorilor dreptul de proprietate în companii în schimbul capitalului pe care
aceștia îl dau companiilor. Acest drept de proprietate poate înseamna pentru acționari dreptul de a încasa, proporțional cu participația lor, din profiturile viitoare ale companiei distribuite ca dividende, precum și dreptul de a participa și a vota în Adunarea Generală a Acționarilor(AGA). Cu cât mai multe acțiuni ai, cu atât mai mult poți influența direcția de dezvoltare şi strategia companiei.
Acțiunile companiilor listate sunt cumpărate și vândute zilnic pe toate bursele de valori, inclusiv pe Bursa de Valori București. Prețul acțiunii crește sau scade în funcție de cât sunt dispuși participanții la piață, investitorii, să plătească pentru acesta la un moment dat.
Sunt instrumente riscante, dar care pot oferi un potențial de câștig semnificativ mai mare decât alte instrumente.
Obligațiunea
Este o formă de împrumut prin intermediul căreia emitentul împrumută capital pentru o perioadă determinată de timp, de obicei, câțiva ani). Entitatea care se împrumută oferă deținătorilor acestor titluri o dobândă fixă sau variabilă (cupon), plătită cu o anumită periodicitate.
Spre deosebire de acțiuni, obligațiunile pot fi emise de guverne (sunt denumite și titluri de stat), autorități locale (obligațiuni municipale) sau companii (obligațiuni corporative).
Fonduri închise de investiţii
Un fond închis de investiții, spre deosebire de un fond deschis, emite un număr fix de unități de fond. Spre deosebire de acțiunile emise de o companie, acțiunile/unitățile de fond aparținând unui fond închis de investiții oferă expunere diversificată printr-un portofoliu gestionat activ de administratorul de investiții.
În România, cele mai cunoscute fonduri închise de investiții sunt: SIF Banat Crișana, SIF Moldova, SIF Transilvania, SIF Muntenia, SIF Oltenia și Fondul Proprietatea.
Exchange Traded Funds
ETF-urile sunt titluri de participare la un fond de investiții listat la bursă și se tranzacționează similar acțiunilor. ETF-urile pot urmări performanța unui indice care poate fi de acțiuni blue chip (acţiuni ale companiilor considerate a fi cele mai solide, eficiente şi stabile pe piaţă), unul regional sau un indice de sector. ETF-urile sunt tranzacționate precum orice altă acțiune, prețurile lor înregistrând variații zilnice pe piață, în funcție de cerere și ofertă.
Certificatele
Sunt instrumente financiare hibrid, care reprezintă obligații financiare („o datorie”) ale unui emitent față de deținătorul instrumentului.
Certificatele depind de un activ suport, care poate fi un alt instrument financiar, precum o acţiune, un indice bursier, o rată de schimb, o dobândă, o marfă, un coș sau combinații de astfel de instrumente financiare. Certificatele sunt, de regulă, tranzacționate de investitorii mai experimentați.
Warrant-urile
Sunt instrumente emise de instituții financiare și create pe baza altor instrumente sau active, ca de exemplu o acțiune, un indice bursier, un coș de acțiuni, o marfă, acestea purtând denumirea generică de activ suport. Odată ce un investitor cumpără un warrant, acest instrument îi oferă titularului dreptul (dar nu și obligația) de a cumpăra sau de a vinde activul suport la un anumit preț până la o anumită dată (numită dată de expirare). Acest preț se numeşte „preț de exercitare”.
Warrant-urile se tranzacționează la fel ca acțiunile.