Paritatea puterii de cumpărere face referire la ratele de conversie valutară care încearcă să egaleze puterea de cumpărere a diferitelor valute. Acest lucru se realizează prin eliminarea diferențelor dintre nivelurile de preț ale unui produs într-o țară față de altă țară.
China este țara care are la momentul actual cea mai mare paritate a puterii de cumpărare, chiar dacă se recomandă la nivelul actual ca o țară în curs de dezvoltare. Explicația economiștilor constă în faptul că nivelul de trai al populației este relativ mediu, majoritatea cetățenilor au salarii foarte mici, dar economia chineză este cea mai mare de pe glob. Puterea de cumpărere nu face referire la produsul intern brut, capitol la care Statele Unite ale Americii ocupă primul loc la nivel mondial.
Conform mai multor surse guvernamentale și neguvernamentale, China este țara cu cea mai mare paritatea a puterii de cumpărare, estimată la peste 30 de trilioane de dolari în 2022, urmată de Statele Unite ale Americii, cu 25 de trilioane de dolari, și India, cu peste 11,7 trilioane de dolari. Lista este continuată de Japonia, Germania, Rusia, Indonezia, Marea Britanie, Brazilia și Franța (top 10). Totuși, la nivelul puterii de cumpărare a populației pe cap de locuitor, topul celor mai dezvoltate țări de pe glob arată diferit.
Țările cu cea mai mare putere de cumpărare a populației
Există mai multe studii și indexuri realizate de diferite instituții private sau publice care analizează, an de an, puterea de cumpărare a populației. Conform datelor analizate de către Banca Mondială, topul arată în următorul fel:
- Luxemburg: 134.000 de dolari
- Singapore, 116.000 de dolari
- Irlanda, 106.000 dolari
- Qatar, 93.000 dolari
- Bermuda, 85.000 dolari
- Norvegia, 79.000 dolari
- Elveția, 77.000 dolari
- Insulele Cayman, 72.000 dolari
- SUA, 69.000 dolari
- Emiratele Arabe, 66.700 dolari
- Hong Kong (China), 66.000 dolari
- Danemarca, 64.000 dolari
- Olanda, 63.000 dolari
- San Marino, 59.500 dolari
- Suedia, 59.300 dolari
Conform datelor Băncii Mondiale pentru anul 2021, România este printre primele 50 de state de pe glob la capitolul paritatea puterii de cumpărare a populației, pe locul 46. Chiar dacă ministrul Cîțu anunțase în trecut că România a depășit Ungaria la acest capitol, conform datelor Băncii Mondiale pentru anul 2021, Ungaria ocupă locul 43 în listă.