Carmen Avram este un nume cu rezonanță în țara noastră, mai ales după activitatea acesteia în lumea presei, după cariera pe care a făcut-o, atât la PRO TV, cât și la Antena 3 cu reportajele realizate, cu poveștile pe care le prezenta pe micul ecran. În anul 2018, Carmen Avram părăsește pupitrul din fața camerei de filmat și ajunge în politică, membră a Partidului Social Democrat (PSD).
În cadrul podcastului „Hai România” de marți, 16 mai, fosta jurnalistă explică de ce a făcut această mutare, vine în fața publicului cu detalii mai puțin știute din viața petrecută în redacții sau pe teren, motivele care au dus la momentul în care să se declare obosită de viața de jurnalist. „În 2018, când am ales să încheiem emisiunea <În Premieră>, am făcut-o pentru că simțeam o oboseală, mă și îmbolnăvisem la un moment dat, nu eram într-o stare foarte bună. Colegii mei, de asemenea, extenuați. Am simțit atunci nevoie să iau o pauză de la ce făceam atunci”, povestește fosta jurnalistă.
Întreg podcastul „Hai România” poate fi urmărit aici.
O carieră de succes în televiziune
Cariera de jurnalistă a lui Carmen Avram pornește la „Evenimentul Zilei” la începuturile anilor 1990, inițial ca redactor, iar mai apoi cu funcția de corespondent străin al cotidianului. Ajunge apoi în echipa PRO TV, unde lucrează pentru realizarea emisiunii „România, te iubesc” după câțiva ani de corespondent în străinătate. Cu experiența reportajului și cu pasiunea pentru povești, Carmen Avram ajunge să coordoneze și să pună bazele propiei emisiuni când, în 2010, ajunge la Antena 3 și deschide emisiunea „În Premieră”.
„La PRO nu mai aveam ce face, erau oameni stabili acolo, de ani buni chiar, și la momentul de atunci nu se pregătea ceva nou pentru mine, iar eu mă simțeam lipsită de creativitate, nu credeam că mai pot face ceva mai bun decât făcusem până atunci. La Antenă, însă, aveam o echipă nouă, idei noi și am avut succes, zic eu, era altceva, un aer proaspăt”, spune Carmen Avram despre plecarea de PRO TV.
La Antena 3, fosta jurnalistă susține faptul că s-a simțit diferit, chiar dacă munca era la un nivel mai ridicat, însă tot efortul s-a dovedit a fi meritat, căci emisiunea „În Premieră” a avut succes la timpul său. „Am construit o echipă nouă, cu oameni din alte televiziuni, cu tineri, de pe băncile facultății și așa mai departe. Era un entuziasm fantastic în noi. Ne-am înțeles bine, știam cine vrea să colaboreze cu cine, spuneam povești fabuloase”, mai spune Carmen Avram, în exclusivitate în cadrul podcastului „Hai România”.
De la TV, la Parlamentul European
Însă, după mai bine de 20 de ani de presă, scrisă și TV, Carmen Avram a considerat că timpul ei a apus, mai ales după anul 2017, o perioadă pe care aceasta o caracterizează a fi „extrem de dificilă”, mai ales de pe urma contextului politic. Postul la care lucra atunci era unul foarte criticat de pe urma unor posibile preferințe politice, iar „valul de ură era unul foarte mare”, potrivit lui Carmen Avram.
Tocmai de aceea, a ales să se retragă din fața camerelor de filmat și să înscrie în Partidul Social Democrat (PSD). „Am făcut asta pentru că, la momentul respectiv, am fost convinsă că ei se luptă cu un val imens de ură. Se dorea atunci exterminarea acestui partid, ceea ce nu ai voie să faci într-o democrație. Poți să fi în dezacord cu ceea ce zic și fac membrii partidului, poți să-i arestezi câți lideri vrei, dar nu ai voie să-l razi de pe fața Pământului”, spune fosta jurnalistă.
„Am vorbit cu șeful partidului de la acea vreme și a fost de acord să vin la PSD. Apoi le-am zis și celor de la Antenă. Oamenilor de acolo le părea rău că plec. Însă știau că eram obosită și nu eram bine din punct de vedere al sănătății”. Astfel, din 2018, Carmen Avram activează ca membră a Partidului Social Democrat, iar la alegerile europarlamentare din anul 2019, a ajuns la Parlamentul European în grupul politic Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților.