După o investiție de peste 300.000 de euro, adăugată la valoarea fabricii Carmolimp administrată de Valentin Șoneriu, și un proces de cercetare mai lung de 7 ani, compania Carmolimp lansează astăzi, 27 mai 2024, gama de produse gătite destinate restaurantelor.
Aceasta va avea un termen de valabilitate de 21 de zile, fără a folosi conservanți. Produsele sunt supuse unui proces de preparare 100% sănătos, cu tehnologie avansată, acesta fiind secretul care a dus, după o îndelungă cercetare, la acest uriaș termen de valabilitate.
O soluție sănătoasă pe termen lung
Pe termen lung, soluția Carmolimp se va dovedi cea mai sănătoasă și economică variantă de mâncare gătită atât la nivel macro, cât și la nivel micro. Datorită acestei soluții unice în piață, a numărului mare de ingrediente din ferme proprii, dar și cantităților mari preparate, prețurile produselor sunt cu 60% mai mici decât cele din piață.
„Am cercetat foarte mult până am reușit să ieșim cu aceste produse în piața românească. Ele sunt perfecte pentru orice restaurant, pentru că respectă atât calitatea și procesul de pasteurizare, cât și cantitățile optime pentru o porție. Am reușit să facem în așa fel încât fiecare legumă din porția de ciorbă să fie în cantitatea potrivită, aceeași cantitate pentru fiecare portițe. Folosim o mare parte din echipamentele fabricii Carmolimp, dar am inovat în așa măsură încât ne așteptăm să devenim principalul furnizor de mâncare gătită pentru HoReCa în următoarele 12 luni”, a declarat Valentin Șoneriu, Director General Carmolimp.
Ce conține gama de produse
Gama de produse gata preparate, necongelate, de la Carmolimp conține 10 sortimente de ciorbă și peste 40 de sortimente de mâncare gătită și își propune să revoluționeze pentru totdeauna piața HoReCa din România. Proprietarii de restaurante vor economisi astfel timp și resurse, inclusiv resurse de personal, reușind să păstreze constantă calitatea mâncării.
„Soluțiile noastre se pretează nu doar pe restaurante. Merg foarte bine pe autoservire, pe operațiuni all inclusive, pe consumuri colective mari – fabrici și șantiere, etc. Pe lângă faptul că se economisește enorm din costurile cu personalul – nu mai ai nevoie de personal specializat în bucătărie, se elimină costuri energetice importante – nu mai pornești cuptoare în aceeași cadență, nu mai e nevoie de spații de depozitare la fel de mari. Încălzirea se face direct în pungă și scade astfel cantitatea de gunoi din locații”, a mai adăugat, Valentin Șoneriu, Director General Carmolimp.
Câți bani vor scoate proprietarii din buzunare
De exemplu, un proprietar de restaurant poate plăti doar 7,5 lei+TVA pentru 1 kilogram de ciorbă de legume, prețul unei porții de 400 de grame ajungând la 3,3 lei cu TVA inclus. Ciorba de burtă, una dintre cele mai complexe din ofertă, are un preț de 13.5 lei+TVA pe kilogram, porția de 400 de grame având ca preț final 5,9 lei. Pentru un fel principal, prețul unui kilogram de tochitură este de 22,5 lei+TVA, iar varza călită cu afumătură are prețul de 16,1 lei+TVA pe kilogram.
CarmOlimp este, în prezent, unul dintre cei mai importanți jucători din piața de HoReCa, activând în domeniu din 1993. Compania brașoveană deține cea mai mare fabrică integrată de mâncare gătită, de la ferme de animale la abator și fabrică, oferind cele mai bune soluții din zona de mâncare gătită, tranșare, produse specializate și proiecte specifice, se arată într-un comunicat de presă al companiei.