Infofinanciar > Lumea la zi > Casa Albă neagă eșecul discuțiilor de la Cairo și subliniază „progrese” în negocierile pentru un armistițiu în Gaza
Lumea la zi

Casa Albă neagă eșecul discuțiilor de la Cairo și subliniază „progrese” în negocierile pentru un armistițiu în Gaza

Casa Albă neagă eșecul discuțiilor de la Cairo și subliniază „progrese” în negocierile pentru un armistițiu în Gaza
sursa foto: arhiva companiei

Casa Albă a negat vineri că discuțiile de la Cairo pentru un armistițiu în Gaza sunt pe cale să eșueze. Oficialii au subliniat că, dimpotrivă, „s-au făcut progrese”, relatează AFP. „Avem nevoie acum ca cele două tabere să se reunească și să lucreze la o implementare” a acordului, a spus John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe.

„Discuțiile inițiale pe care le-am avut la Cairo noaptea trecută au fost de natură constructivă. Deci vrem să vedem același gen de dinamică continuând aici în cursul următoarelor două zile”, a declarat Kirby. El a adăugat că informațiile din presă care afirmă că discuțiile „se apropie de un eșec” sunt inexacte.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, a vizitat Orientul Mijlociu în această săptămână. El a spus că prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, i-a „confirmat că Israelul acceptă planul de compromis” propus de Washington pentru un armistițiu în Gaza, după peste zece luni de conflict. Acum depinde de Hamas „să facă la fel”.

John Kirby a declarat că SUA consideră că Benjamin Netanyahu a acceptat propunerea. Totuși, liderul israelian insistă asupra prezenței trupelor israeliene la frontiera dintre Gaza și Egipt. Acest lucru  este un punct de divergență cu Washingtonul și Cairo.

Purtătorul de cuvânt american a cerut din nou Hamas să accepte propunerea prezentată săptămâna trecută în cadrul discuțiilor din Qatar.

„Gândiți-vă la ce va face acest acord pentru populația din Gaza. Acesta le asigură o perioadă de calm și o potențială încheiere a războiului, a violenței și a vărsărilor de sânge”, a spus Kirby.

„Aceasta le asigură, de asemenea – datorită sfârșitului luptelor – o oportunitate incredibilă pentru noi toți, inclusiv SUA, de a spori considerabil ajutorul umanitar care intră în Gaza”, a mai afirmat Kirby, potrivit Agerpres.