Infofinanciar > Lumea la zi > „Casa Albă trebuie să comenteze aceste fapte”. Reacția Rusiei la investigația care indică americanii ca sabotori ai Nord Stream
Lumea la zi

„Casa Albă trebuie să comenteze aceste fapte”. Reacția Rusiei la investigația care indică americanii ca sabotori ai Nord Stream

„Casa Albă trebuie să comenteze aceste fapte”. Reacția Rusiei la investigația care indică americanii ca sabotori ai Nord Stream
Sursa fot: PSnews

Ministerul de Externe al Rusiei a declarat miercuri că Statele Unite ale Americii trebuie să răspundă la întrebări în legătură cu exploziile de anul trecut de la gazoductulele Nord Stream.

Comentând un raport publicat mai devreme miercuri, potrivit căruia Statele Unite ar fi fost implicate în explozii, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a cerut Casei Albe să comenteze „faptele” care au fost prezentate.

„Casa Albă trebuie să comenteze acum toate aceste fapte”, a declarat Zakharova într-o postare pe pagina sa de Telegram în care a rezumat principalele afirmații ale lui Hersh privind presupusa implicare a SUA.

Acuzații rușilor pe baza unul raport publicat de un jurnalist american

Reuters nu a fost în măsură să verifice raportul, publicat de jurnalistul american de investigații Seymour Hersh pe blogul său, care susținea implicarea SUA în explozii. Referitor la acest subiect, Casa Albă a declarat miercuri că relatarea lui Hersh este „complet falsă și complet fictivă”.

„Acest lucru este complet fals și o ficțiune completă”, a declarat Adrienne Watson, purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională de la Casa Albă. Purtătorii de cuvânt ai CIA și ai Departamentului de Stat au spus același lucru.

Hersh a relatat anterior că scafandrii marinei americane au plasat explozibili pe conductele de gaz în cadrul unei operațiuni secrete ordonate de Casa Albă în iunie anul trecut. Dispozitivele explozive au fost apoi detonate de la distanță în septembrie, cu ajutorul Norvegiei. Hersh, un reporter legendar în vârstă de 85 de ani, pare să citeze o singură sursă pentru raportul său. El a publicat raportul pe blogul său și nu într-un mare organ de presă din SUA.

Oficialii de la Moscova au acuzat în nenumărate rânduri Occidentul că este în spatele acest explozii, care au avut un impact direct asupra gazoductelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2. Acestea sunt proiecte de infrastructură ce au costat miliarde de dolari și care transportau gazul rusesc către Germania pe sub Marea Baltică.

Occidentul neagă orice acuzație care i se aduce

Occidentul a negat în mod clar aceste acuzații.

După exploziile ce au avut loc în lua septembrie a anului 2023 în zonele economice exclusive ale Suediei și Danemarcei, anchetatorii au declarat că acele fracturi ale gazoductului au fost rezultatul unui sabotaj, dar aceștia nu au precizat pe cine consideră ei vinovatul principal pentru acest lucru.

Oficialii ruși au transmis în mod direct că aceste țări „au ceva de ascuns” și că blochează intenționat Rusia din anchetă, conform reuters.com.

Nord Stream 2 a fost conceput pentru a dubla cantitatea de gaz pe care Rusia o trimitea în Germania pe sub mare și care a fost finalizat în anul 2021. Cu toate acestea, el nu a fost pus în funcțiune niciodată, mai ales că Berlinul a renunțat la certificare cu doar câteva zile înainte ca Moscova să-și trimită trupele în Ucraina în februarie.

„Nu va mai exista Nord Stream 2”

De menționat este și faptul că președintele american, Joe Biden, a spus în luna februarie a anului trecut, cu câteva săptămâni de a invada Vladimir Putin Ucraina, că dacă Rusia va invada partea vecină, „nu va mai exista Nord Stream 2”. Acesta nu a oferit mai multe detalii referitoare la acele declarații nici până în ziua de azi.

La acel moment, se punea întrebarea dacă SUA ar putea încerca să impună sancțiuni asupra companiei operatoare Nord Stream 2 AG pentru a împiedica punerea în funcțiune a gazoductului. Atunci, guvernul federal a fost cel care a pus „capăt” Nord Stream 2: cu puțin timp înainte de începerea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Scholz a reacționat la recunoașterea de către președintele rus Vladimir Putin a independenței zonelor separatiste din estul Ucrainei, potrivit stern.de.