Infofinanciar > Info > Casă sau apartament? Ce preferă acum românii
Info

Casă sau apartament? Ce preferă acum românii

Casă sau apartament? Ce preferă acum românii
Sursă foto: Adevărul

Un număr mare de cumpărători care fac parte din generația „mileniali” sunt de acord să investească cele mai considerabile sume pentru cumpărarea unei locuințe. Mai mult de 40% au un buget care trece de 90.000 de euro. Atunci când au fost întrebați spre ce tip de locuință se îndreaptă, 47% dintre cei care au participat la studiu au declarat că sunt interesați de imobile cu trei camere.

Pe lângă cei 47% care își doresc trei camere, 41% își doresc locuințe cu două camere. Locuințe cu patru camere ar achiziționa numai 19%. Numărul celor care și-ar cumpăra o garsonieră este și mai mic, de 11%. Cei mai puțini doritori sunt, însă, pentru locuințele care au mai mult de patru camere, numai 8%. Aceste date au fost furnizate de platforma de imobiliare, Storia.ro.

Ce locuințe își dorește fiecare

Conform datelor, cei care au răspuns și care au vârsta sub 26 de ani, adică așa numita generație Z, au o înclinație spre locuințele cu două camere. Acestora li se alătură și cei cu vârsta cuprinsă între 43 și 58 de ani. Cei cu vârsta cuprinsă între 27 și 42 de ani, dar și cei cu vârsta peste 59 de ani își doresc locuințe cu trei camere.

Din cei întrebați, 59% și-au arătat interesul pentru un apartament. Restul de 41% au spus că își doresc să achiziționeze o casă. Atunci când vine vorba despre anul în care s-au construit locuințele, mulți doresc ca acestea să fie din perioada 2001-2020 (53%). Ridicat este și numărul acelora care își doresc o locuință construită în perioada 1977 – 2000 (48%). Numai 12% din cei care au răspuns și-ar achiziționa o casă mai veche de 1977, iar 36% după anul 2021.

„Work from home”

Totodată, datele relevă faptul că fenomenul „Work from home”, care a apărut în pandemie, încă persistă. Conform respondenților 47% nu lucrează de acasă, iar 42% lucrează de acasă ocazional, des sau foarte des.

Când vine vorba despre modul în care și-ar achiziționa o locuință, cei mai mulți, 47%, spun că ar recurge la un credit bancar. La polul opus se află cei care au spus că ar face rate direct de la dezvoltator, mai exact 12%. 41% au declarat că ar plăti direct.

„Așa cum ne arată studiul pe care l-am desfășurat recent, majoritatea respondenților din generațiile Y (59%) și Z (49%), cu vârste de până la 42 de ani, plănuiesc să facă achiziții imobiliare cu ajutorul unui credit bancar, în timp ce persoanele de peste 43 de ani, din generația X (55%) și Baby Boomers (82%) preferă să achite un imobil prin plata cash. Interesant de observat este procentajul celor care sunt dispuși să aloce de la 90.000 de euro până la peste 300.000 de euro pentru o locuință. În această categorie, care investește cel mai mult într-o locuință, intră 43% din generația Y (27-42 de ani), 34% din generația X (43-58 ani), 30% din generația Z  (sub 26 ani) și 25% din generația Baby Boomers (peste 59 de ani)” , este declarația făcută de Monica Dudău, Marketing manager în cadrul Storia.ro.

Cât ar cheltuii românii

Întrebați de bugetul pe care îl alocă pentru achiziționarea unei locuințe, toți respondenții au fost de aceeași părere. Mai exact, prima sumă pe care o au în vedere este de până în 5.000 de euro. Următorul buget se încadrează între 51.000 și 70.000 de euro, informează economedia.ro