Pentru că nu este un secret, Casa de Pensii a explicat recent care este formula de calcul pentru suma de bani livrată lunar pe cardurile seniorilor.
Conform noii formule de calcul, pensia se determină prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu valoarea unui punct de pensie. Punctajul mediu anual se calculează prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare. De asemenea, punctajul lunar se calculează prin raportarea câștigului salarial brut la câștigul salarial mediu brut din luna respectivă, iar numărul de puncte realizat în fiecare lună se însumează pentru a obține punctajul anual al asiguratului în anul respectiv, potrivit Monden.
Pentru perioadele în care au desfășurat activități în grupa a II-a de muncă sau în locuri încadrate în condiții deosebite, punctajul este majorat cu 25%, în timp ce pentru perioadele în care au desfășurat activități încadrate în grupa I de muncă sau în locuri încadrate în condiții speciale, punctajul este majorat cu 50%. De asemenea, pentru perioadele în care au desfășurat activități încadrate în alte condiții de muncă, punctajul este majorat cu 50%.
Pensia de stat
Un român care a cotizat la sistemul public de pensii vreme de 35 de ani primește, după retragerea din activitate, mai puțin de jumătate din suma cotizată. Angajații contribuie cu 20% din salariu la sistemul de pensii de stat, iar perioada maximă de cotizare este de 35 de ani. Pe de altă parte, pensia obișnuită este de 50% din venitul lunar. Pentru a afla cu exactitate câți bani veți primi, puteți folosi noua formulă de calcul oferită de Casa de Pensii. Este important să vă gândiți la momentul pensiei din timp și să luați în considerare toate opțiunile disponibile pentru a vă asigura un trai decent la bătrânețe.
Însă, analiştii se aşteaptă ca numărul tot mai mic de angajaţi raportat la cel al vârstnicilor să zdruncine sistemul de pensii din România. Astfel, românii care vor ieşi la pensie peste 10-20 de ani ar putea primi o pensie mai mică faţă de sumele cu care au contribuit. Spre exemplu, un român care acum are un salariu mediu net de circa 4.000 de lei, adică 833 de euro, ar urma să aibă, după 35 de ani de contribuții plătite, o pensie de la stat de doar 1.275 de lei, ceea ce înseamnă 265 de euro, arată o simulare de calcul.