Infofinanciar > Info > Casa Verde, amânată din nou. Când o să fie programul viabil
Info

Casa Verde, amânată din nou. Când o să fie programul viabil

panou fotovoltaic
sursa eon.ro

Deși, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu-Adrian Neculaescu a declarat că noua sesiune din 2022 a programului verde va începe în luna iunie, a ieșit public și a anunțat vag că va avea loc, totuși, în a doua parte a anului. Această sesiune de înscriere în programul Casa Verde Fotovoltaice, înseamnă o subvenționare pentru instalarea de panouri solare a persoanelor fizice.

„La momentul actual, proiectul de modificare a ghidului de finanțare se află la nivel de elaborare internă, urmând a fi publicat spre consultare publică, procedură în cadrul căreia vor putea fi transmise propuneri și observații. Ulterior parcurgerii acestor etape și aprobării variantei finale a ghidului prin ordin de ministru, va putea fi lansată o nouă sesiune de finanțare în cadrul programului. În acest sens, apreciem că o nouă sesiune de înscriere a solicitanților, persoane fizice, în cadrul Programului „Casa Verde Fotovoltaice” va putea fi demarată în a doua parte a anului 2022”, a transmis AFM pentru Economedia

În 2019 AFM a făcut public că au fost instalate și solicitate la decontare 12.168 de sisteme de panouri fotovoltaice, fiind finanțate până în prezent 11.167 de sisteme fotovoltaice în valoare totală de 222.462.021,10 lei. În 2021 au fost înregistrate 44.389 solicitări de finanțare

Programul AFM are personal insuficient

În perioada următoare va fi finalizată adaptarea aplicației și va demara evaluarea cererilor de finanțare. Pentru a urgenta procesul de analiză, ținând cont de personalul insuficient de care dispune, AFM a demarat o procedură de achiziție publică pentru servicii de evaluare, care este în desfășurare, instituția aflându-se în proces de verificare a ofertelor depuse.

Analiza cererilor de finanțare va demara intern în perioada următoare, iar, după finalizarea procedurii de achiziție publică, AFM va putea externaliza o bună parte dintre dosarele depuse, astfel încât în lunile următoare să poată anunța integral rezultatele.

„La momentul actual sunt în desfășurare demersuri pentru adaptarea aplicației informatice dedicate, ținând cont că evaluarea se realizează informatizat, prin intermediul acesteia. Necesitatea adaptării aplicației a rezultat și din punerea în concordanță a acesteia cu ultimele modificări ale ghidului de finanțare. Precizăm că bugetul AFM va asigura suma necesară pentru toate dosarele de finanțare depuse care îndeplinesc criteriile de eligibilitate conform ghidului de finanțare”, declară reprezentanții AFM.

Program oprit de mai multe ori

În 22 decembrie 2021, s-a încercat să se lanseze o nouă ediție a programului Casa Verde Fotovoltaice, însă procedura a fost suspendată după ce aplicaţia a funcţionat cu intermitenţe. Atunci, AFM a anunțat ca oprește pe termen nedefinit programul Casa Verde Fotovoltaice, până ce dezvoltă o nouă aplicație pentru depunerea dosarelor.