Infofinanciar > Info > Casa Verde Fotovoltaice. Vin primele panouri, 90.000 de români le așteaptă ca pe pâinea caldă
Info

Casa Verde Fotovoltaice. Vin primele panouri, 90.000 de români le așteaptă ca pe pâinea caldă

Casa Verde Fotovoltaice. Vin primele panouri, 90.000 de români le așteaptă ca pe pâinea caldă
sursa ideipractice.ro

Protejarea mediului este un lucru extrem de important, iar activitățile realizate în această direcție au rolul de a reduce impactul activității oamenilor la nivelul planetei. În acest sens, la nivel internațional sunt demarate diferite proiecte ce au ca scop eliminarea pe cât posibil a poluării. Un pas în acest sens este trecerea la un consum de energie curată. În acest sens, cetățenii primesc un ajutor de la stat pentru realizarea acestui demers. Casa Verde Fotovoltaice 2023 este un program ce are în vedere achiziționarea și montarea de panouri, cu ajutorul unor sume de bani de la stat.

Fiecare român care dorește să-și instaleze panouri fotovoltaice pentru a acoperi necesitatea de curent electric, poate primi de la stat un sprijin de 20.000 de lei. La momentul actual, de acest program beneficiază 90.000 de români.

Casa Verde Fotovoltaice 2023

Cei care participă la acest program sunt nerăbdători să afle când vor fi montate aceste panouri în locuințele lor.  Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, a oferit mai multe informații legate de program. Acesta a precizat cât durează instalarea sistemului, dar și cum poate beneficiarul să negocieze cu firmele aflate în competiție, care se vor ocupa de instalarea panourilor fotovoltaice. „Avem o situație clară a solicitanților. Sunt 86.625 de persoane fizice care au solicitat finanțare prin Programul Casa Verde Fotovoltaice și 875 de unități de cult. Este totalul beneficiarilor care s-au înscris. Practic, banii s-au epuizat în câteva minute pentru fiecare regiune în parte.” a explicat președintele AFM.

Conform reprezentantului AFM, programul se află în acest moment în faza de semnare a contractelor cu firmele ce se vor ocupa de instalarea panourilor. „Au fost 750 de companii care au depus dosare și s-au înscris pentru acreditare în cadrul acestui program. Au fost declarate eligibile 654 de companii.” a semnalat acesta. În urma semnării contractelor, va mai fi inclusă o perioadă de 5 zile în care companiile vor trebui să depună garanția de participare în cadrul programului. În acest context, potrivit estimărilor, lista companiilor acreditate pentru montarea panourilor va fi afișată la începutul lunii august.

Astfel, în urma afișării listei, beneficiarii vor putea începe negocierile cu aceste companii acreditate de AFM, în vederea obținerii unui preț cât mai profitabil. „Estimăm că undeva la sfârșitul acestei luni, începutul lunii august vom publica lista cu companiile care vor fi acreditate de Administrația Fondului pentru Mediu să instaleze aceste sisteme și, implicit, vom debloca aplicația și vom începe efectiv negocierile între persoanele fizice și aceste companii” a declarat Laurențiu Neculaescu. Reprezentantul AFM a explicat că întregul proces al acestui program se realizează online și nu este nevoie de semnarea unor contracte fizic.

Alegerea companiei

Laurențiu Neculaescu a precizat faptul că beneficiarii vor putea alege ei firma pe care o doresc, astfel având control din punct de vedere al celor care realizează lucrarea. „Noi publicăm lista și sperăm ca toate cele 654 de firme care au fost declarate eligibile să-și poată constitui acea garanție, pentru a avea același număr de instalatori. Special am schimbat această abordare, pentru ca pionul principal să fie persoana fizică, el să fie cel care își alege instalatorul, în funcție de ofertele pe care le va primi”, a detaliat președintele AFM, conform Romania TV .