Infofinanciar > Info > Câştigul salarial mediu a crescut! În ce industrie s-au înregistrat cele mai mari valori
Info

Câştigul salarial mediu a crescut! În ce industrie s-au înregistrat cele mai mari valori

Câştigul salarial mediu a crescut! În ce industrie s-au înregistrat cele mai mari valori
Sursă foto: Playtech

Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,7%.

Potrivit datelor oferite de Institutul Național de Statistică (INS), în România valoarea salariului mediu net a ajuns în luna septembrie să crească cu 62 lei (+1,4%), la 4.593 lei, faţă de luna august 2023. Faţă de septembrie 2022 creşterea a fost de 14,7%.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (11.450 lei). Cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.524 lei), scrie News.ro, preluat de Economedia.

„În luna septembrie 2023, câştigul salarial mediu brut a fost 7.350 lei. Cu 92 lei (+1,3%) mai mare decât în luna august 2023. Câştigul salarial mediu net a fost 4.593 lei, în creştere cu 62 lei (+1,4%) faţă de luna august 2023. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (11.450 lei). Cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.524 lei)”, arată datele INS.