Suma pe care o au în cont românii ce au contribuit complet la Pilonul II de pensii private este de aproximativ 48.000 de lei. Aceste informații au fost făcute publice de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
La momentul actual, în România sunt aproximativ 201.000 de persoane ce au un stagiu de cotizație complet. Mai exact, acești români au avut 182 de contribuții lunare la înființarea sistemului de pensii. Prima plată făcută de aceștia a fost în luna mai a anului 2008.
Pilonul II de pensii private
Cei care cotizează la Pilonul II de pensii private din România pe o perioadă de 15 ani adună o dumă de 48.000 de lei. Din acești bani, aproximativ 36.000 de lei sunt cei plătiți de români din salariul lunar. Astfel, cei 11.900 de lei reprezintă rezultatul investițional al administratorului său de fond. Acestea sunt datele oferite de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Trebuie menționat faptul că cei care cotizează la Pilonul II de pensii private se ridică la 8 milioane de cetățeni. În conturi, o valoarea medie este de 13.600 de lei. În această categorie se încadrează atât cei care cotizează de doar câteva luni, dar și cei menționați anterior, conform antena3.ro.
Un cetățean ce a contribuit la Pilonul II de pensii private încă de la înființarea din 2008, câștigă cu 6.000 de lei mai mult comparativ cu suma brută cu care a cotizat. Conform unei analize a Asociației pentru Pensii Administrate Privat din România, această sumă primită de români are valoare dublă doar prin actualizarea ratei inflației. De asemenea, aceasta este de patru ori mai mare decât suma care ar fi fost transformată în euro.
Guvernul a decis să facă câteva schimbări începând cu anul următor 2024. Contribuția pentru pensiile private se va majora la 4,75 puncte procentuale de la 3,75%. Această măsură este prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență.
Pilonul II, un venit mai mare la bătrânețe
În prezent, pentru Pilonul II de pensii private se cotizează cu un procent de 3,75% din cota totală de 25%. Restul procentajului este destinat cotizației pentru Pilonul I de pensii.
În ceea ce privește Pilonul II, o persoană cu vârsta până în 35 de ani care începe să lucreze trebuie să cotizeze. Pentru românii ce au vârste cuprinse între 35 și 45 de lei, cotizarea este opțional.
Pilonul II pentru pensii private reprezintă venitul suplimentar pe care îl va avea orice persoană crae cotizează la pensie. Fiecare cetățean ce participă la Pilonul II va avea un cont individual, în acre își va strânge economii pentru pensie.
Conform Asociației pentru Pensii Administrate Privat din România, sumele investite la sistemul de pensii private se vor înmulți. Mai exact, românii care cotizează au garanția faptului că la pensia vor primi cel puțin sumele nete pe care le-au dat. Trebuie transmis și faptul că sumele ce au fost acumulate de-a lungul timpului sunt investite în titluri de stat. Aceste titluri sunt emise de Guvern. De asemenea, se fac investiții și în acțiunile companiilor listate la bursă, obligațiuni, dar și alte instrument ce țin de domeniul financiar.