Infofinanciar > Info > Cât costă preparatele pentru masa de Paște în 2023? Faimoasele rețete de pe vremea bunicii
Info

Cât costă preparatele pentru masa de Paște în 2023? Faimoasele rețete de pe vremea bunicii

Cât costă preparatele pentru masa de Paște în 2023? Faimoasele rețete de pe vremea bunicii
gastropedia.ro

Sărbătorile pascale se apropie, iar românii se pregătesc pentru celebra masă de sărbătoare. Tradiția românească este ca masa să fie îmbelșugată, iar preparatele diverse se vor savura alături de familie, prietenii și persoanele apropiate. Acest motiv de sărbătoare aduce cu el și costuri. În contextul actual al inflației, în care preparatele necesită multe ingrediente, masa de sărbători ar putea fi mult mai simplă față de alți ani.

Coșul de cumpărături va fi mai gol în această perioadă. Dar, românii care nu sunt atât de afectați de acest fenomen și nu au timp să pregătească preparatele de Paște, au început deja să comande de la gospodine, restaurante sau patiserii, cele mai frecventate preparate care se regăsesc pe masa de sărbători.

Preparatele de pe masa de Paște 

Cele mai dorite preparate de Paște de către români sunt cele care urmează rețetele tradiționale, gătite în cantități mici și care se apropie cel mai tare de gustul mâncării făcute de mama sau de bunici. În cazul preparatelor comandate, unele prețuri pot fi destul de mici. Un platou de mâncare caldă tipică, care cântărește 2 kg, costă în medie 180 de lei, în timp ce un cozonac costă aproximativ 45 de lei.

O gospodină pe nume Elena din Sibiu, s-a apucat deja de comenzile pe care le are pentru Paște. Pentru clienții care o vizitează pentru preparate destinate diverselor  evenimente, aceasta pregătește mâncăruri calde, cozonaci, dar și alte preparate tradiționale. „Drobul de miel, care e nelipsit, atât umplut cu ouă, și de prepeliță și ouăle noastre de casă, am doar ouă de casă, cumpăr de la bunicile noastre de la țară, telemeaua pe care o iau de la țară, laptele la fel, nuca de la țăranii noștri, fac rulade și terine moderne în tăvi moderne cu gustul copilăriei de acasă.” a explicat gospodina.

Prețurile gospodinelor sunt mai mici decât cele regăsite în restaurante sau magazine. De exemplu, în cazul Elenei, o ruladă de porc este 45 de lei kilogramul. Pe Facebook putem găsi zeci de anunțuri ale gospodinelor, cu titlul „comenzi paste 2023”. Prin aceste postări, femeile anunță că sunt deschise la a accepta comenzi și își promovează platourile calde, pasca și prăjiturile. Dacă doriți să plasați o comandă și să obțineți bucate „ca la mama acasă”, trebuie doar să le lăsați un mesaj. Dacă ne uităm la toate ofertele, o farfurie de mâncare caldă, de 2 kg, costă de obicei 180 de lei. Cele mai comune tipuri de prăjituri căutate sunt cele făcute după rețete din copilărie, varietățile cu nuci și cremele făcute cu unt, conform ProTV .

Rețetă drob de miel 

Dacă nu doriți să comandați și aveți timp să preparați totul în casa, Chef Sorin Scărlătescu a venit cu o rețeta de drob de miel delicioasă. Ingredientele necesare sunt: organe de miel, 250 de grame de carne de miel, 400 de grame de ceapă și usturoi verde, 400 de grame de mărar și pătrunjel, 8 ouă bătute pentru fiecare kilogram de compoziție, ulei, prapur, sare și piper. Pe site-ul bucătarului, 1 kg de drob de miel se vinde cu 147 de lei.

Mod de preparare: Organele și carnea de miel trebuie să fie complet spălate înainte ca o parte din compoziție să fie tăiată în cuburi mari și rumenite în ulei de floarea-soarelui. După ce se scurge uleiul din amestecul rămas, se taie un sfert din el în cuburi, iar restul se pune într-un robot de bucătărie. Apoi, se toacă mărunt mărarul, pătrunjelul, ceapa și usturoiul. Carnea de miel și legumele se combină cu 8 ouă bine bătute. După ce se condimentează cu sare și piper, se acoperă totul în prapure. În final, se pune dropul în cuptor la 140 de grade, timp de aproximativ 50 de minute. Puteți pune în centrul preparatului două ouă fierte întregi, conform Jurnalul .