Pensiile speciale au crescut în cursul acestui an de 160 de ori față de cele normale bazate pe contributivitate, afirmă fostul Ministru al Economiei, Claudiu Năsui. Într-o țară în care bătrânii sunt nevoiți să reducă cheltuielile pentru nevoile de bază, din cauza pensiilor foarte mici, aleșii beneficiază de drepturi finanicare consistente care pot ajunge și pâna la 20.000 de lei.
Pensiile speciale în primele șase luni din 2022 au crescut cu 481 de lei, în timp ce pensia medie a românilor a crescut cu doar trei lei, anunță Casa Națională de Pensii Publice. Adică, pensiile speciale au crescut de 160 de ori mai mult decât cele normale în doar jumătate de an.
Majoritatea românilor se confruntă cu facturile tot mai mari la care se adaugă și creșterea constantă a prețurilor, însă, categoriile de speciali, cei apropiați de putere găsesc mereu soluții să-și rotunjească veniturile, pensia specială a premierului ajunge la 1800 de lei iar cei mai nevoiași dintre români primesc tichete sociale în valoare de 4 lei pe zi pentru a-și propcura alimentele necesare.
Pensii speciale pentru 9864 de persoane
Potrivit instituției amintie, România plătește pensii de servicu și speciale unui număr de 9864 de persoane, majoritatea beneficiarilor sunt judecători și procurori. Potrivit Legii 303/2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor cea mai mare pensie de serviciu înregistrată este de 20.000 de lei, din care 19.000 este suportată de la bugetul de stat.
Numărul privilegiaților este îngroșat și de personalul militar, cel al serviciilor secrete și angajații din MAI plătiți de fondurile caselor de pensii ale ministerelor de care aparțin, motiv pentru care aceștia nu sunt înregistrați în centralizarrea Casei Naționale de Pensii Publice. Demnitaii beneficiază și ei de aceste beneficii bănești, 732 de parlamentari primesc pensie specială a cărei valoare medie este de 4930 de lei.
Indemnizația specială obținută de parlamentari începe de la 2000 de lei pentru cei care au avut un mandat scurt în perioada 90-92 ți ajunge până la 12000 de lei pentru demnitarii care au deținut trei mandate de parlamentar. În anul 2021, Parlamentul României a adoptat un proiect de le care elimina pensiile speciale pentru senatori și deputați. Însă, Curtea Consituțională a decis că legea prin care pensiile speciale au fost eliminate este neconstituțională.
Schema pensiilor speciale
Potrivit unul jalon din PNRR chestiunea pensiei speciale trebuie soluționată până la finalul acestui an, în caz contrar România riscă să piardă o parte din fondurile provenite de la Comisia Europeană.
Adrian Câciu a declarat la un momenta dat că sunt două aspecte care vizează pensiile în mod general „fie că sunt ele pensii pe contributivitate, pe pilonul 1 – pensii militare de stat sau indemnizaţii de altă natură, care intră oarecum în ceea ce înseamnă jalonul din PNRR cu reforma sistemului de pensii, indiferent de sistemul de cotizare şi a doua sau care vine în conexiune cu această reformă, partea de impozitare a acestor venituri.”
În luna iulie a anului în curs datele indicau că în România sunt aproximtavi 5 milioane de pensionari iar pensia medie a fost de 1733 de lei. Dintre aceștia 714544 au lucrat în agricultură iar media pensiei pe care o încasează trece cu puțin peste 500 de lei.