Infofinanciar > Info > E nevoie de ajutor! Cât de mult se implică financiar părinții în cazul studenților
Info

E nevoie de ajutor! Cât de mult se implică financiar părinții în cazul studenților

studenti 250 de lei (sursă foto: dailybusiness.ro)
sursă foto: dailybusiness.ro

Potrivit unui sondaj realizat recent, studenții vor avea nevoie de un ajutor financiar substanțial și în anul universitar 2023 – 2024. Astfel, conform datelor, aproximativ jumătate dintre studenţi vor primi sprijin financiar din partea familiei familiei. Studenții se vor întoarce în bănci de luni, 2 octombrie.

Studiul este realizat de către reprezentanții companiei din domeniul bancar CEC Bank. Asta după o colaborare cu comparatorul bancar FinZoom.ro. Reiese, astfel, că un procent de aproximativ 43% dintre respondenţii părinți spun că îşi vor sprijini copiii, din punct de vedere financiar, pe perioada studiilor universitare.

Mai apoi, s-a aflat și că peste 30% dintre respondeți au declarat că vor acoperi doar jumătate din cheltuieli. Aste pentru că ai lor copii  beneficiază de bursă din partea statului. În continuare, 1 din 4 studenţi,mai precis peste 27%, spun că vor și lucra pe perioada studiilor, potrivit businessmagazine.ro.