Arabia Saudită și Iranul au fost rivali pentru puterea religioasă și politică încă de la revoluția islamică din Iran din 1979. Antagonismul lor este o expresie vizibilă a prăpastiei profunde care împarte Islamul în cele două ramuri principale ale sale, sunnită și șiitică.
Extremiștii din fiecare tabără religioasă îi consideră pe ceilalți apostați, eretici și necredincioși. Chiar și așa, au fost menținute relații diplomatice de la distanță, cu o scurtă pauză între 1987 și 1990, instigată de Arabia Saudită, dar au fost întrerupte în mod decisiv de Iran la 2 ianuarie 2016 și au rămas așa timp de șapte ani.
Un fapt rar menționat este că Arabia Saudită, epicentrul ramurii musulmane sunnite a islamului, găzduiește peste două milioane de musulmani șiiți. Această minoritate numeroasă, estimată între 10% și 15% din totalul populației, trăiește în mare parte în provincia estică, în guvernoratele Qatif și al-Ahsa.
Cum a ajuns Iranul să întrerupă relațiile diplomatice cu Arabia Saudită
Minoritatea șiită din Arabia Saudită, ai cărei membri se plângeau frecvent că sunt tratați ca cetățeni de mâna a doua, și-a găsit un reprezentant la începutul anilor 2000 în șeicul Nimr Bagir al-Nimr, un cleric șiit. În 2009, acesta a început să ceară guvernului să respecte drepturile șiiților saudiți. Acesta a susținut demersul prin amenințarea de a separa regiunile Qatif și al-Ahsa, bogate în petrol, de Arabia Saudită și de a le uni cu Bahrainul, cu majoritate șiită.
Autoritățile saudite au răspuns prin arestarea lui al-Nimr și a altor 35 de persoane. Doi ani mai târziu, în 2011, Nimr a jucat un rol de lider în revolta Primăverii arabe din Arabia Saudită. Poliția saudită l-a arestat din nou în timpul a ceea ce au descris ca fiind un „schimb de focuri de armă”. La 15 octombrie 2014, Nimr a fot dus la Tribunalul Penal Specializat din Arabia Saudită și a fost condamnat la moarte. La aflarea veștii execuției lui Nimr, împreună cu alte 46 de persoane, la 2 ianuarie 2016, Iranul a întrerupt relațiile diplomatice cu Arabia Saudită.
Recent, spre surprinderea multora, China a făcut un pas înainte drept mediator și s-a ajuns la un acord între adversarii de lungă durată. Luna trecută, Arabia Saudită și Iranul au convenit să reînnoiască relațiile diplomatice și să se abțină de la a se amesteca în afacerile interne ale celeilalte părți. La 6 aprilie, miniștrii de externe ai Iranului și Arabiei Saudite s-au întâlnit la Beijing pentru prima reuniune oficială a diplomaților lor de top în mai bine de șapte ani.
Cât de adevărată, profundă și durabilă poate fi această reconciliere? Perspectivele imediate nu sunt strălucitoare. În Yemen, chiar și după încheierea acordului, rebelii Houthi, susținuți de Iran, au organizat un atac în provincia Marib, bogată în petrol. Mai rău, la 10 zile după acordul dintre Arabia Saudită și Iran, houthiștii au declanșat o avalanșă de atacuri cu drone și rachete asupra Arabiei Saudite, vizând o uzină de gaz natural lichefiat, o uzină de desalinizare a apei, o instalație petrolieră și o centrală electrică. În ultimii ani, Houthis au tras sute de rachete în inima Riadului, capitala Arabiei Saudite.
Nebunia războiului religios purtat de Iran
Problema pe care Iranul o reprezintă pentru lumea civilizată provine în întregime de la regimul revoluționar islamic pe care națiunea și l-a dorit în 1979. Ayatollahul Ruhollah Khomeini a devenit lider suprem în decembrie 1979. Filozofia sa, pe care a expus-o cu aproape 40 de ani înainte, a impus implementarea imediată a legii stricte a legii Sharia pe plan intern și o politică externă menită să răspândească interpretarea șiită a islamului pe tot globul prin orice mijloace considerate oportune.
„Vom exporta revoluția noastră în întreaga lume”, a declarat el. „Până când strigătul „Nu există alt dumnezeu în afară de Allah” nu va răsuna în întreaga lume, va exista o luptă”. Urmărirea acestui obiectiv fundamental a implicat statul, acționând fie direct, fie prin intermediul unor organisme militante proxy, într-o succesiune de atentate cu bombă, atacuri cu rachete, asasinate și acte de terorism îndreptate nu numai împotriva unor ținte occidentale, ci și împotriva musulmanilor care nu sunt șiiți.
„A-i ucide pe necredincioși”, a declarat Khomeini, „este una dintre cele mai nobile misiuni pe care Allah le-a rezervat omenirii”. Având cele două orașe cele mai sfinte ale islamului, Mecca și Medina, în interiorul granițelor sale, regatul saudit se consideră liderul lumii musulmane, o pretenție contestată vehement de Iran. În 1987, când tensiunile au atins punctul de ruptură în timpul Hajj, Khomeini a declarat că Mecca se afla în mâinile „unei bande de eretici”. Acum, prin restabilirea relațiilor diplomatice cu liderii sunniți pe care îi consideră eretici, liderii iranieni ar putea face o mișcare politică pragmatică.
În scrierile sale ample despre filozofia, legea și etica islamică, Khomeini a afirmat în repetate rânduri că piatra de temelie a ideologiei sale, însuși obiectivul revoluției sale, a fost de a impune islamul șiit în întreaga lume.
Problemele capitalismului
„Dorim să facem ca rădăcinile corupte ale sionismului, capitalismului și comunismului să se ofilească în întreaga lume”, a declarat el. „Dorim, la fel ca Dumnezeu Atotputernic, să distrugem sistemele care se bazează pe aceste trei fundamente și să promovăm ordinea islamică a Profetului”. Oare China comunistă nu a observat că este inclusă în mod explicit printre inamicii vizați de revoluția islamică din Iran, pentru că are un regim consemnat la distrugere? China s-ar putea să descopere că noul său aliat mușcă mâna care îl hrănește
Liderii iranieni vor să distrugă lumea așa cum o cunoaștem. Ei vor să răstoarne democrația de tip occidental, al cărei principal exponent este America, să elimine statul Israel, să elimine comunismul, să impună islamul șiit mai întâi în lumea musulmană și apoi în întreaga lume și să obțină dominația politică în Orientul Mijlociu. Ei cred că orice mijloace sunt justificate în lupta pentru a-și atinge scopurile, scopuri date de Dumnezeu, așa cum le percep ei. În urmărirea acestora, ei sunt pregătiți să blufeze, să păcălească și să trișeze și să întreprindă sau să faciliteze acte de terorism, indiferent de morții sau răniții pe care îi provoacă.
Timp de 44 de ani, liderii mondiali au fost incapabili, sau poate că nu au vrut, să recunoască scopurile chintesențiale care l-au motivat pe liderul revoluției islamice iraniene din 1979, sau să aprecieze că aceleași obiective au condus regimul de atunci și continuă să o facă. Liderii saudiți cred, fără îndoială, că restabilirea relațiilor diplomatice este o stratagemă politică utilă, dar cu siguranță apreciază că acordul este superficial și nu poate începe să atingă problemele reale pe care regimul iranian le pune regatului saudit și restului lumii.
Lumea arabă sunnită a recunoscut cu ceva timp în urmă cine este principalul său inamic. Acordurile de la Abraham sunt unul dintre rezultate. Arabia Saudită este percepută pe scară largă ca fiind pe punctul de a se alătura asociației. Nu se știe dacă va rezista noua sa reconciliere cu Iranul în fața acestui șoc, scrie JP.
