Cu 13,5 miliarde de euro investiții prin planul Marshall, economia europeană își revenise la viață. Grație ajutorului american, în anul 1952 majoritatea statelor ce se angajaseră în planul Marshall înregistrau o productivitate la fel de crescută precum cea din perioada interbelică. În unele situații, precum Germania de Vest sau Marea Britanie, sectoare precum agricultura sau industria erau mai performante decât înainte de război.
Chiar dacă europenii își reveniseră din punct de vedere economic, americanii erau într-o continuă cursă cu Uniunea Sovietică. În anul 1957, la 10 ani după planul Marshall, sovieticii trimiteau în orbită primul satelit artificial: Sputnik 1. Mai târziu, în același an, Sputnik 2 pleca în orbită cu cățelușa Laika la bord.
În aprilie 1961, capsula în care Yuri Gagarin se afla ajungea în spațiul cosmic, iar după o oră și 48 de minute petrecute în necunoscut, se întoarcea pe Pământ. În toate aceste momente, Uniunea Sovietică s-a aflat în fața Statelor Unite ale Americii.
Pe repede înainte, până la aselenizare!
În acest context era ales președinte John Kennedy, care dintr-un gest de renaștere al entuziasmului american, declară că până la sfârșitul anilor 1960 Statele Unite ale Americii vor ajunge pe Lună. La vremea respectivă, proiectul era privit ca un basm, ca o ficțiune.
Pe data de 25 iulie 1961, Kennedy se adresa Congresului și declara că obiectivul național este de a „ateriza un om pe Lună și a-l aduce în siguranță înapoi pe Pământ”. Era momentul zero al Programului Apollo, care s-a derulat din 1961 până în 1973.
În 12 ani, americanii au cheltuit pe tehnologie, rachete, calculatoare, companii specializate și oameni de știință peste 25 de miliarde de dolari! Un dolar ajustat inflației în 1961, anul în care Kennedy anunță proiectul Apollo, ar reprezenta astăzi puterea de cumpărare a 9 dolari. Un dolar ajustat inflației în ultimul an al proiectului valora cât 6 dolari americani în 2021. Astfel, pentru unul dintre cele mai importante momente ale umanității, americanii au cheltuit aproximativ 200 de miliarde de dolari, ajustați inflației, pentru a ajunge pe lună!
Miza din spatele aterizării pe Lună
Obiectivele nu erau neapărat pur științifice, ci și ideologice. Până la urmă, Statele Unite ale Americii trebuiau să dovedească Uniunii Sovietice că „sunt mai buni”. Aceasta a fost misiunea pe care Kennedy a lăsat-o în urma sa.
În noiembrie 1963 președintele american era asasinat. În urma sa era lăsată moștenire un proiect ambițios – de renaștere al Americii. Mitul John F. Kennedy a rămas în picioare până în ziua de astăzi, iar aspirațiile sale au ajuns realitate și au arătat lumii că visurile pot deveni realitate.
Moștenirea lui Kennedy cu privire la proiectul Apollo s-a concretizat în 1969. Întregul efort economic al Statelor Unite ale Americii a ajuns până la 28 de miliarde de dolari la vremea respectivă, aproximativ de 10 ori mai mulți bani în ziua de astăzi.
Neil Armstrong, primul om pe Lună, poză BBC
În 8 ani de zile s-a arătat ceea ce mobilizarea de resurse poate crea. Kennedy a propus NASA ca un om să ajungă pe Lună, iar 8 ani mai târziu, Neil Armstrong făcea primul pas. În 1969, NASA a investit peste 350 de milioane de dolari numai în nava Apollo 11. Racheta Saturn V, care a propulsat astronauții de pe Pământ spre Lună, a costat 180 de milioane de dolari.
Un costum de astronaut la vremea respectivă a costat 100.000 de dolari pentru a fi realizat. Un astronaut din programul Apollo câștiga între 17.000 și 20.000 de dolari pe an, echivalentul a aproximativ 120.000 de dolari astăzi.
Planul Marshall vs. Programul Apollo
Punând cifrele în paralel, pe americani i-a costat mai mult să ajungă pe Lună decât i-a costat să ajute economiile europene să se recupereze după al Doilea Război Mondial prin planul Marshall.
Pentru a renaște economiile a 18 state europene, SUA a oferit 140 de miliarde de dolari. Pentru a ajunge pe Lună, a investit între 200 și 280 de miliarde de dolari. Simpla misiune plină de însemnătate ideologică arată de fapt cât de importantă era cursa dintre civilizații în timpul Războiului Rece.
Pentru a dovedi de ce sunt capabili, americanii au investit 2,5% din PIB anual în timpul anilor 1960 pentru NASA. În anul 1966, momentul de glorie al alocărilor bugetare, 4,4% din execuția federală s-a alocat pentru NASA și proiectul Apollo.
