Infofinanciar > Info > Cât încasează lunar un deținut în România
Info

Cât încasează lunar un deținut în România

Cât încasează lunar un deținut în România

Deținuților din România le revine 40% din salariul minim pe economie sau, după caz, din tariful negociat, care nu poate fi mai mic decât salariul minim.

„Pe langa sumele de bani ce li se cuvin conform legii, persoanele custodiate beneficiază de zile câștig, zile considerate ca fiind executate pe baza muncii prestate, în vederea acordării eliberării condiționate.

Totodată, stăruința în muncă este unul dintre criteriile care este avut în vedere la schimbarea regimului de executare a pedepselor în regimul imediat inferior ca, grad de severitate, la acordarea recompenselor, precum și în cazul acordarii dreptului la vizita intimă”, conform ANP.

Persoanele private de libertate beneficiază de program normal de lucru de 8 ore pe zi, timp de 40 de ore pe săptămână, cu două zile consecutive de repaus săptămânal, potrivit RomâniaTv.