În ultimul an, durata medie a zilei de lucru a suferit modificări, mai exact, s-a micșorat cu 37 de minute, și tot mai puțini angajați nu mai muncesc ore suplimentare, relevă un studiu.
Totuși, această scădere a timpului de lucru nu se realizează și în România. Aici, angajații ajung să muncească și până la 12 ore pe zi, sau poate și mai mult. Acest lucru nu este generat obligatoriu de numărul de ore suplimentare, cât poate fi generat de timpul petrecut pe drum spre și dinspre locul de muncă, transmit specialiștii.
Viața românilor nu este echilibrată
Din cauza traficului intens din România, unii oameni ajung să parcurgă drumurile și într-o oră și jumătate, doar dus, și încă o oră și jumătate pe drumul de întoarcere. Dacă se va lua în considerare și pauza de masă, acolo unde aceasta există, timpul pentru muncă petrecut acasă, cum ar fi vorbitul la telefon, sau alte sarcini primite, numărul acesta întrece detașat numărul de ore de muncă normal, pe care un om ar trebui să le aloce.
În schimb, în Occident, timpul pentru muncă a scăzut cu 37 de minute. Persoanele aflate la conducere sunt atente la echilibrul pe care îl au între viața proprie și muncă subordonații lor, cu scopul ca aceștia să fie mai productivi. Pe lângă asta, cei care prestează munca de acasă nu mai doresc să facă ore suplimentare, informează b1tv.ro
Săptămâna de lucru de 4 zile
Portugalia a devenit cea mai recentă țară care a anunțat că va introduce săptămâna de lucru de patru zile, urmând exemplul Belgiei, al Regatului Unit și al altor țări. Conversațiile în jurul săptămânii de lucru de patru zile au fost relansate pentru prima dată de pandemia COVID-19, lucrătorii și angajatorii regândind importanța flexibilității și a beneficiilor la locul de muncă.
Ideea este simplă, angajații ar lucra patru zile pe săptămână, fiind plătiți la fel și beneficiind de aceleași lucruri, dar cu același volum de muncă. Companiile care își reduc săptămâna de lucru ar funcționa, prin urmare, cu mai puține întâlniri și mai multă muncă independentă.
Considerat ca fiind viitorul productivității angajaților și al echilibrului dintre viața profesională și cea privată, susținătorii săptămânii de lucru de patru zile sugerează că, atunci când este implementată, satisfacția lucrătorilor crește, la fel și productivitatea. Sindicatele din întreaga Europă solicită guvernelor să implementeze săptămâna de lucru de patru zile.
Țările care au adoptat acest sistem de muncă până acum sunt Belgia, pentru angajații care își doresc asta, Portugalia, cea mai recentă, Scoția și Țara Galilor, Spania se află încă în perioada de testare, Islanda, care este una dintre țările care a dat acest trend, Suedia, care a avut în 2015 un test pentru a testa teoria, care a avut rezultate mixte. Acestora li se mai adaugă și Germania, unde orele de oră dintr-o săptămână s-au redus la 34,2 ore și Japonia, informează euronews.com