Seniorii din România așteaptă cu nerăbdare luna ianuarie a anului viitor. Atunci, ei vor primi pensii mai mari. Totuși, aceasta nu va fi singura majorare de care se vor bucura pensionarii anul viitor.
Conform noii legi a pensiilor o altă creștere a venitului ar urma la finele lunii martie.
Venitul pensionarilor din ianuarie 2025
În ianuarie, pensia românilor va crește cu 12,1%. Atunci, valoarea punctului de referință va ajunge la 91 de lei. În prezent, aceasta este de 81 de lei. Această creștere de anul viitor se datorează indexării cu rata medie anuală a inflației. La aceasta se adaugă 50% din majorarea reală a salariului mediu brut.
„Majorarea VPR cu 12,1% este peste rata inflației. Noua lege a pensiilor din sistemul public reprezintă o garanție că fiecare pensionar va beneficia de o creștere sustenabilă a veniturilor. Mecanismul de majorare a pensiilor prevăzut de lege este clar și asigură predictibilitate.
Contributivitatea și stabilitatea în muncă vor fi răsplătite. Noua lege a adus echitate, deoarece la muncă și contribuții egale și pensiile vor fi egale”, a transmis Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii.
Un exemplu pentru a explica majorarea este acesta. În prezent, uns senior din România încasează o pensie lunară în valoare de 2.000 de lei. Majorarea acestuia de la 1 ianuarie 2025 va fi de 240 de lei, conform calculului. Astfel, el va încasa din Ianuarie 2.240 de lei.
De la 1 ianuarie 2025 va crește și indemnizația socială. Aceasta va fi în valoare de 1.415 lei. Creșterea acesteia va fi, de asemena, de 12,1%.
Care sunt veniturile nepermanente?
Cea de-a doua majorare a avea loc la finalul lunii martie. Atunci vor fi luate în calcul venituri nepermanenta. Până acum, acestea nu au fost luate ăn considerare. Totuși, acestea trebuie să fie confirmate cu ajutorul unor adeverințe.
Printre veniturile nepermanenta se numără retribuite ăn acord sau cu bucata pe baza de tarife sau cote procentuale. De asemena, premiile anuale și cele acordate pe parcursul anului sunt considerate venituri nepermanenta. pe această listă se află și recompensele cu caraceter limitat, ce sunt acordate personalului din unele sectoare de activitate. Și cel de-al treisprezecelea salariu este considerat un astfel de venit, dar și indemnizațiile de muncă nenormată.
Românii trebuie să știe că venituri nepermanenta sunt și formele de retribuire pentru „orele suplimentare” realizate peste programul normal de lucru, dar și sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică și care asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor.
Conform mediaflux.ro, sporurile cu caracter nepermanent sunt considerate tot astfel de venituri.