Infofinanciar > Esential > Cât te costă (17): Racordarea la rețeaua electrică, ce acte sunt necesare și care sunt prețurile
Esential

Cât te costă (17): Racordarea la rețeaua electrică, ce acte sunt necesare și care sunt prețurile

Contor
Sursa foto: dreamstime

Racordarea la rețeaua electrică nu este ieftină și nici rapidă. Pentru realizarea acestui lucru, trebuie să obțineți o serie de avize, iar costurile includ, pe lângă cele de autorizare, prețul proiectului, al materialelor și al manoperei.

Dacă v-ați mutat într-o casă nouă, care nu este încă racordată la rețeaua de distribuție electrică, trebuie să știți că realizarea branșamentului presupune atât un efort birocratic, cât și unul financiar. Dosarul necesar este stufos și presupune obținerea mai multor autorizații și avize, fără de care procesul nu poate fi finalizat. Nici costurile nu sunt mici și pleacă de la aproape 5.000 de lei numai pentru autorizare.

Acte necesare pentru racordarea la rețeaua electrică

Dosarul care trebuie depus pentru aprobarea branșamentului trebuie să includă următoarele acte:

– Actul de proprietate sau Contractul de vânzare-cumpărare al locuinței pentru care se solicită racordarea la rețea.

– Certificatul de urbanism.

– Planurile 1:500 și 1:2000 ale locuinței, terenului și împrejurimilor acestuia, necesar pentru proiectarea corectă a branșamentului.

– Copie a CUI/CI, pentru confirmarea identității solicitantului.

– Cont bancar este necesar pentru a facilita tranzacțiile financiare legate de procesul de branșament.

– Autorizația de construcție – nu este necesară pentru demararea procedurii de branșament, dar este pentru finalizarea procesului.

– Avizul de amplasament –  – nu este necesară pentru demararea procedurii de branșament, dar este pentru finalizarea procesului.

În cazul persoanele juridice, este necesar și un Certificat de atestare fiscală.

Pentru încheierea unui contract de furnizare a energiei electrice în calitate de consumator casnic, aveți nevoie de: cererea de încheiere a contractului , declaraţia pe propria răspundere că în spaţiul respectiv se desfăşoară numai activităţi casnice, actul de identitate al solicitantului, actul de proprietate sau alt document care să dovedească dreptul de folosinţă asupra spaţiului respectiv.

Cât te costă efectiv branșamentul

Costul conectării la rețeaua de curent electric este influențat de mai mulți factori. Cum este de exemplu tipul branșamentului – pentru un branșament monofazic la 240 V costul este de aproximativ 4.500 de lei, pentru un branșament trifazic la 400 V este de aproape 6.000 de lei. Un alt element cu o pondere mare în costul final este distanța de la rețeaua distribuitorului până la contorul electric din locuința voastră și zona în care este amplasată – dacă este într-o zonă greu accesibilă, prețul crește. Și puterea de alimentare dorită influențează costul final, pentru că poate presupune montarea unor echipamente suplimentare, cum ar fi un transformator.

La toate acestea se mai adaugă costul avizului tehnic de racordare la operatorul de distribuție, avizul de amplasament și tariful de racordare. Tariful de racordare,  este calculat în conformitate cu metodologia stabilită de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și diferă pentru fiecare locuință în parte, în funcție de soluția de branșare pusă în practică. De exemplu, pentru Avizul Tehnic de Racordare (ATR), prețul este de 70 de lei pentru o putere sub 30 kw, 160 de lei pentru o putere între 30 și 100 kw, 215 lei pentru o putere peste 100 kw, la care se adaugă și avizul de amplasament în valoarea de 95 de lei, conform Fanatik.ro.

La toate acestea trebuie să mai adăugați costul proiectului, care trebuie realizat de către o firmă autorizată de ANRE, al materialelor și al manoperei, respectiv de execuție a lucrării.