Infofinanciar > Info > Cât trebuie să încaseze un român în 2023 pentru a încasa o pensie de 3.000 de lei? Cum a afectat inflația viața seniorilor
Info

Cât trebuie să încaseze un român în 2023 pentru a încasa o pensie de 3.000 de lei? Cum a afectat inflația viața seniorilor

Cât trebuie să încaseze un român în 2023 pentru a încasa o pensie de 3.000 de lei? Cum a afectat inflația viața seniorilor
Sursa foto: evz.ro

Potrivit unui calcul realizat de către Institutul Național de Statistică (INS) și FES/Syndex arată faptul că la momentul actual, costul unui coș de cumpărături pentru o familie obișnuită formată din doi adulți și doi copii a ajuns să fie de 8,659 de lei pe lună, ceea ce înseamnă că prețurile au suferit o majorare de 20 de puncte procentuale față de anul trecut.  

Cea mai mare parte a cheltuielilor se referă la cele pentru locuință – chirii sau rate ipotecare – care au fost calculate la aproximativ 2.300 de lei. Alimentația pentru o familie de 4 persoane a fost în martie estimată la 1.900 de lei şi îmbrăcămintea şi încălţămintea cu puţin peste 850 de lei. Alte cheltuieli au fost determinate de statisticieni ca fiind dirijate către îngrijirea locuinței, educație și cultură, servicii și igienă. 

Derivând de la aceste rezultate, INS a mai realizat încă o estimare legată de pragul minim al bugetului pe care un cuplu de pensionari este necesar să o încaseze pentru a duce o viața decentă, în contextul fluctuației economice. Aceste rezultate relevă faptul că, doi pensionari au nevoie lunar de o suma care ajunge la 6.000 de lei. 

Cum se calculează valoarea pensiei 

Recent, valoarea punctului de pensie a ajuns să fie de 12,5 puncte procentuale, adică în bani acesta ajunge la valoarea de 1.785 de lei. Potrivit noului calcul realizat de Casa Naționala de Pensii Publice (CNPP), cuantumul lunar al venitului unui senior este determinat prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat, cu valoarea unui punct de pensie. 

 În plus, este important de notat faptul că punctajul mediu anual este determinat prin împărțirea numărului de puncte adunate punctajelor din fiecare an de către asigura. Acest număr se înmulțește cu numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, iar astfel, dacă o persoană are o vechime de 40 de ani, punctajul mediul anual va deriva din însumarea punctajelor medii din cei 40 de ani, și mai apoi împărțirea la 40 a acestui rezultat. 

Câștigul salarial brut al persoanei asigurate este utilizat pentru a genera punctajul lunar, care este apoi utilizat pentru a calcula punctajul anual prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare obținute pe parcursul anului calendaristic relevant. 

Care este salariul care aduce o pensie de 3.000 de lei 

Pentru a primi o pensie de 3.000 de lei după toată activitatea sa, dacă iese la pensie în 2023, o persoană ar trebui să primească, în mod normal, un salariu pentru întreaga perioadă de activitate, care să fie raportat în proporție de 1,68 la salariul mediu brut din fiecare lună de activitate profesională, potrivit RomâniaTV.

Ținând cont că salariul mediu brut în anul 2023 a ajuns să se învârtă în jurul valorii de 6.789, dacă se face un calcul ajustat constant la indicii economici observați în ultimii ani, și de la momentul începerii activității economice și până în acest moment, s-a relevat faptul că pentru a obține un venit de 3.000 de lei la pensie, un român este necesar să fi menținut un venit brut constant, care sa fie mai mare sau egal cu un venit lunar din 2023 de 11.400 de lei.