Infofinanciar > Info > Cât valorează bursele elevilor? Ministerul Educației transmite noile informații
Info

Cât valorează bursele elevilor? Ministerul Educației transmite noile informații

Cât valorează bursele elevilor? Ministerul Educației transmite noile informații
sursă foto: dreamstime

Echipa de la Ministerul Educaţiei a transmis, miercuri, 1 noiembrie, cele mai noi date cu privire la situația școlară a anului în curs. De data acesta, focusul a căzutpe bursele elevilor. Până acolo, se informează că până la 82,78% din suma acordată burselor de merit va ajunge la elevii cu medii cuprinse între notele 8.00 – 10.00.

De asemenea, pe același principiu, până la 52,55% din totalul burselor de merit le vor reveni acelor elevi cu rezultate obţinute pe tranşa de medii 9.50 – 10.00. Apoi, reprezentanții de la Educație transmit că „punerea în aplicare a prevederilor Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 a condus la majorarea cuantumului burselor şcolare după cum urmează: bursa de merit: de la 200 de lei/lună la 450 de lei/lună; bursa socială: de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună; bursa tehnologică: de la 200 de lei/lună la 300 de lei/lună”.

În continuare, echipa de la minister menționează că situaţia numerică a burselor este una dinamică. Și că centralizarea publicată a rezultat după actualizările primite de la inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti până la data de 31 octombrie 2023, scrie observatornews.ro.